Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Opozanta bielorusă Maria Kolesnikova, inculpată…

Opozanta bielorusă Maria Kolesnikova, inculpată pentru amenințarea securităţii naţionale

Lidera protestatarilor din Belarus Maria Kolesnikova, arestată săptămâna trecută, a fost inculpată pentru amenințarea securităţii naţionale, a anunțat comitetul naţional de investigaţii, scrie Meduza.io. Aceasta riscă până la cinci ani de închisoare dacă va fi găsită vinovată de această acuzaţie, în conformitate cu legea din Belarus.

Nu este specificat pentru care din acțiunile enumerate la articolul 361 din Codul penal din Belarus, sunt înfăptuite de Kolesnikova.

În prezent, ea se află în detenţie la Minsk, după ce săptămâna trecută fusese reţinută de bărbaţi în civil, cu mască pe faţă, care au urcat-o cu forţa într-o maşină.

Personalitate proeminentă a opoziţiei din Belarus, Maria Kolesnikova, membră a Consiliului de coordonare (creat de opoziţie pentru a dialoga cu autorităţile), a declarat că agenţii de securitate i-au pus un sac pe cap şi au ameninţat-o că o vor ucide atunci când au încercat să o deporteze cu forţa în Ucraina.

Kolesnikova, care devenise practic una dintre cele mai importante figuri ale opoziţiei în ultimele patru săptămâni de proteste în Belarus împotriva controversatei realegeri a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko pentru al şaselea mandat consecutiv într-un scrutin considerat fraudat pe scară largă, a încercat să împiedice o tentativă a forţelor de securitate de a o deporta din ţară, rupându-şi paşaportul chiar înainte de a trece controlul la punctul de frontieră cu Ucraina.

Lukaşenko, care de 26 de ani se află la putere, neagă orice fel de fraudare a alegerilor din 9 august, pe care oficial le-a câştigat cu peste 80% din sufragii, declanşând represalii violente împotriva oponenţilor săi care îi contestă legitimitatea.