Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Banca Mondială anunță suspendarea tuturor…

Banca Mondială anunță suspendarea tuturor programelor sale pentru Rusia și Belarus

Sursa foto: Reuters

Banca Mondială anunță suspendarea tuturor programelor sale pentru Rusia și Belarus, urmare a invaziei rusești în Ucraina și a „ostilităților împotriva poporului ucrainean”, scrie Reuters.

Într-o declarație, banca multilaterală de dezvoltare a precizat că nu a aprobat niciun nou împrumut sau investiție în Rusia din 2014, anul în care Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea.

Totodată, banca a precizat că nu a mai aprobat niciun împrumut nou către Belarus de la jumătatea anului 2020, când Statele Unite au impus sancțiuni asupra țării din cauza unor alegeri prezidențiale contestate.

Angajamentele de creditare ale Băncii Mondiale pentru Belarus au totalizat 308 milioane de dolari în 2020, potrivit site-ului oficial al băncii, iar printre proiectele active se numără un proiect de încălzire pe biomasă, lucrări de dezvoltare forestieră și modernizări în domeniul educației.

Banca Mondială a împrumutat Rusiei peste 16 miliarde de dolari de la începutul anilor 1990. Printre cele mai recente proiecte aprobate se numără un program de tineret în Caucazul de Nord în 2013 și un program de patrimoniu cultural care datează din 2010.

Decizia de a opri toate programele în Rusia și Belarus a venit la o zi după ce liderii Băncii Mondiale și ai Fondului Monetar Internațional au declarat că vor oferi miliarde de dolari Ucrainei în săptămânile și lunile următoare, avertizând că războiul ar putea duce la „repercusiuni semnificative” asupra altor țări.

Publicitate
Publicitate