Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Se scumpesc carburanții. Pe 4…

Se scumpesc carburanții. Pe 4 martie, benzina se scumpește cu 20 de bani, iar motorina cu 37 de bani

Foto: rg.ru

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat noile prețuri plafon la carburanți, stabilite pentru data de 4 martie 2022. Astfel, un litru de benzină cu cifra octanică A 95 va costa 24 de lei și 93 de bani, cu 20 de bani mai mult decât în ziua precedentă, iar un litru de motorină va costa 21 de lei și 88 de bani, cu 37 de bani mai mult comparativ cu ultimii indici.

Anterior, ANRE a explicat că, „creșterea prețurilor la petrol și, în consecință, la produsele petroliere derivate generează o majorare în continuare a valorilor maximale de comercializare cu amănuntul la benzină și motorină”.

Preţurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard se stabilesc de către ANRE în baza Metodologiei de calcul şi aplicare a preţurilor la produsele petroliere și sunt publicate zilnic pe site-ul Agenției, iar benzinăriile din țară trebuie să le afișeze de la miezul nopții.

De la 1 septembrie 2021 au intrat în vigoare modificările la Legea nr. 461/2001 privind piața produselor petroliere. În rezultat, la fel ca și în anii precedenți, prețurile de comercializare cu ridicata devin libere, la rând cu prețurile de vânzare cu amănuntul a gazului lichefiat.