Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   DOC/ Parlamentul a rectificat bugetul…

DOC Parlamentul a rectificat bugetul de stat. Principalele prevederi

Parlamentul a rectificat, în ședința plenară de joi, 5 octombrie, bugetul de stat pe anul curent. Modificările la Legea bugetului de stat pentru anul 2023 și la Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar au fost efectuate „pentru a include măsurile prevăzute în pachetul „Spor pentru Moldova”, anunțat de Guvern, care prevăd majorări pentru circa 170 mii de cetățeni”, conform unui comunicat al Parlamentului.

Documentul a fost susținut în prima lectură de 57 de deputați.

Potrivit Parlamentului, rectificarea bugetară se ridică la circa 1,65 miliarde de lei. Cele mai mari alocări de resurse financiare suplimentare vizează plăți unice și majorări salariale pentru care vor fi alocate 846,9 milioane de lei.

„Urmează a fi majorate salariile medicilor și asistenților medicali din instituțiile finanțate bugetar cu până la 26 %. Profesorii din toate instituțiile de învățământ vor primi o plată unică de 5000 de lei, iar cadrele non-didactice – 3000 de lei. De o plată unică de 5000 de lei vor beneficia polițiștii și carabinierii, angajați ai Ministerului Afacerilor Interne. Totodată, salariile a circa 1700 de oameni de cultură vor crește în mediu cu 25 %.

Suplimentar, vor fi alocate următoarele resurse financiare: 100 de milioane de lei pentru reparația drumurilor, 300 de milioane de lei pentru proiectele de dezvoltare a satelor și orașelor și pentru Programul „Satul european”, precum și 100 de milioane de lei spor pentru agricultură. Alte 352 de milioane de lei vor fi alocate pentru a acoperi cheltuielile pentru energia electrică și căldura consumată de școli, grădinițe, spitale și alte instituții bugetare”, se spune în comunicatul Parlamentului.

Bugetul de stat pentru anul 2023 se micșorează la venituri și la cheltuieli cu 497,9 milioane de lei și va constitui, după rectificare, 65,7 miliarde de lei la venituri și 84,1 miliarde de lei la cheltuieli.