Principală  —  IMPORTANTE   —   Sindicatul Universității Agrare de Stat…

Sindicatul Universității Agrare de Stat din Moldova a protestat în fața Guvernului împotriva absorbției de către UTM: „Azi vindeți Agrara, mâine – toată țara”

Sindicatul Universității Agrare de Stat din Moldova (UASM) a organizat joi, 7 iulie, un protest în fața Guvernului împotriva procesului de modernizare a universităților și a sistemului de cercetare din R. Moldova anunțat anterior de Ministerul Educației. „Azi vindeți Agrara, mâine – toată țara”, „Reforma – da, absorbție – nu”, „Jos mâinile de pe UASM” și „Păstrați Agrara pentru țară”, sunt printre mesajele afișate pe pancartele protestatarilor.

Decanul Facultății de Economie din cadrul UASM, Petru Tomiţa, susține că Universitatea Agrară are specificul său, iar autoritățile ar încerca să convingă cadrele de învățământ prin promisiuni mincinoase despre păstrarea facultăților după reorganizare sau dublarea salariilor angajaților.

„Toți cei care iubesc țara, se închină Universității Agrare că timp de nouă decenii Universitatea noastră a avut grijă de acest popor, să fie hrănit la timp și calitativ. Absolvenții noștri sunt demni de toată lauda. Ei continuă în situații complicate, de secetă și de creșterea bruscă a prețurilor, să muncească în câmp, să aibă grijă de țară. (…) Este o greșeală strategică, o lipsă produndă de cunoștințe în domeniul educației și cercetării. Da, avem nevoie de modernizare, dar avem nevoie de investiții pentru a ne moderniza și a face față cerințelor (…)”, a afirmat Tomiță.

Una dintre studentele Facultății de Medicină Veterinară din cadrul UASM, Anastasia Oleinic, prezentă la protestul din fața Guvernului, a afirmat că Universitatea nu duce lipsă de studenți, iar studiile oferite sunt calitative.

„Eficiența ține de capacitatea noastră, de dorința de a asimila informația care se predă. Nicio tehnologie, nicio resursă, finanțări sau orice ar putea face conducerea, nu este în stare să motiveze studenții care vin și își petrec anii între pereții universităților doar în așteptarea hârtiei și ștampilei. În același timp, pentru cei care sunt dornici de carte, este mai mult decât suficient să avem manuale, laboratoare și dascăli devotați, iar noi avem aceste resurse în Universitatea noastră. Am avut ocazia să-mi fac studiile în Marea Britanie (…) Nu aveam ce să învăț, nu ni se preda informație pe care am putea-o prelua și deveni specialiști buni. Am ajuns să visez la ziua în care mă voi întoarce între pereții universităților noastre, fie și post-sovietice, mai puțin atractive, dar care pregătesc apecialiști cu adevărat calificați”, a spus Anastasia Oleinic.

Potrivit lui Vadim Druță, reprezentantul Sindicatului „Știința”, și sindicatele din cercetare resping reforma propusă de Minister, mai ales partea care se referă la alipirea Institutelor de Cercetare la câteva universități.

„În documentele propuse de Minister spre consulatare și avizare, nu am observat niciun fel de analiză făcută referitor la necesitatea absorbției instituțiilor de cercetare. În general, acestea trec printr-o reformă continuă în ultimii patru ani. (…) În rezultat, instituțiile de cercetare din R. Moldova au pierdut cel puțin 900 de cercetători științifici, din cei 3 000 care erau”, spune Druță.

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat luni, 27 iunie, despre „începerea celui mai important proces de modernizare a universităților și a sistemului de cercetare din R. Moldova din ultimii ani”. Procesul de modernizare va include reorganizarea prin absorbție a mai multor instituții de învățământ superior.

Ministerul Educației afirmă că își propune să consolideze sistemul universitar și de cercetare prin concentrarea resurselor, atât umane, cât și financiare; să apropie cercetarea științifică de studenți prin integrarea institutelor de cercetare în structura universităților și să aloce mijloace financiare suplimentare pentru a susține procesul de modernizare a învățământului superior și a sectorului de cercetare.

Ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, a venit vineri, 1 iulie, cu mai multe precizări privind modernizarea universităților din R. Moldova, după ce în spațiul public au apărut mai multe nemulțumiri în legătură cu intenția Ministerului Educației și Cercetării (MEC).

Potrivit ministrului, necesitatea de a reforma învățământul superior din R. Moldova se discută încă din 2015.

„Intenția noastră este de a moderniza învățământul superior pentru a asigura studii de calitate aici la noi acasă. Dorim să concentrăm resursele în același loc, atât resursele umane cât și cele financiare, astfel orientând mai mulți bani pentru educație și cercetare dar nu pentru administrare.

Vrem să aducem cercetarea mai aproape de studenți. Vom integra institutele de cercetare în universități (…) Vom investi în universități pentru ca ele să poată fi modernizate”, a afirmat Topală.

Publicitate
Publicitate