Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Șase ucraineni, depistați ascunși într-un…

Șase ucraineni, depistați ascunși într-un camion, în cadrul controlului vamal. Șoferul camionului a fost reținut pentru 72 de ore

Sursa: customs.gov.md

Șase migranți care intenționau să intre ilegal în R. Moldova prin postului vamal de frontieră Palanca, fiind ascunși în compartimentul marfar al unui camion, au fost depistați de polițiștii de frontieră, anunță vineri, 16 ianuarie, Serviciul Vamal (SV). Șoferul camionului a fost reținut pentru 72 de ore.

Cazul a fost documentat în timpul desfășurării controlului vamal al unui camion care, potrivit documentelor, transporta marfă din Ucraina spre R. Moldova.

Potrivit SV, la volan se afla un conațional în vârstă de 69 de ani, care a comunicat că transportă marfă, însă a refuzat supunerea camionului procedurii de scanare.

„În aceste condiții, acționând în baza indicatorilor analizei de risc, funcționarii vamali au dispus efectuarea unui control vamal fizic detaliat al camionului, inclusiv al compartimentului marfar. În timpul desfășurării controlului, la înlăturarea copertinei, printre paleții cu marfă au fost depistați șase bărbați, cetățeni ai Ucrainei, care intenționau să pătrundă ilegal pe teritoriul R. Moldova”, a precizat SV.

Cazul a fost preluat pentru investigații de către Poliția de Frontieră.

Șoferul camionului a fost reținut pentru 72 de ore, în vederea clarificării tuturor circumstanțelor, stabilirii gradului de implicare și acumulării probatoriului necesar.

Totodată, persoanele depistate au solicitat azil pe teritoriul R. Moldova, conform procedurilor legale în vigoare.

Conform datelor preliminare, fiecare dintre migranți ar fi achitat suma de 12 000 de dolari pentru facilitarea trecerii ilegale a frontierei și deplasarea ulterioară.

„Cercetările indică faptul că acțiunea ar fi fost organizată de o grupare criminală transfrontalieră, cu membri activi pe teritoriul R. Moldova și al Ucrainei”, a mai adăugat SV.

Serviciul a menționat că acțiunile de urmărire penală continuă sub coordonarea Procuraturii Căușeni, Oficiul Ștefan Vodă, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate, documentării complete a activității infracționale și consolidării probatoriului.