Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Stoianoglo a cerut din nou…

Stoianoglo a cerut din nou amnistii pentru cei care și-au vândut votul: „Suntem înainte de Paști”

Captură foto: YouTube/ Parlamentul R. Moldova

Deputatul Alexandr Stoianoglo a venit în Parlament cu o inițiativă legislativă care prevedea scutirea de răspundere contravențională a persoanelor amendate pentru vânzarea votului în cadrul rețelei „Șor”. Acesta a cerut din nou o amnistie, invocând apropierea sărbătorilor pascale. Totuși, majoritatea parlamentară nu a inclus proiectul pe ordinea de zi a ședinței din 9 aprilie.

„Prin acest proiect de lege noi putem să eliberăm de la răspundere contravențională oamenii vulnerabili, mame cu copii, pensionari, oameni care au nevoie de susținere din partea Parlamentului. Mai mult decât atât, suntem înainte de Paști și putem veni cu acest gest”, a declarat Alexandr Stoianoglo.

Inițiativa legislativă nu a fost inclusă pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului din 9 aprilie. Majoritatea deputaților a refuzat examinarea proiectului înaintat de Alexandr Stoianoglo, respingând includerea acestuia pe agendă cu 50 de voturi împotrivă.

Investigația Ziarului de Gardă „În slujba Moscovei (II)” a arătat cum înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2024, chiar și după ce zeci de lideri au fost percheziționați, reținuți și arestați, „rețeaua Șor” a fost mobilizată să-l susțină pe Alexandr Stoianoglo, pe atunci candidat la șefia statului din partea socialiștilor. 

ZdG a identificat zeci de persoane amendate pentru corupere electorală și a discutat cu acestea despre implicarea lor în „rețeaua Șor”.

Anterior, înainte de alegerile parlamentare din 2025, liderii Blocului „Alternativa” au cerut „declararea unei amnistii generale pentru toți cetățenii acuzați de corupție electorală”. Amnistia generală pentru cetățenii acuzați de corupție electorală ar însemna anularea pedepselor pentru toți cetățenii acuzați de această infracțiune.

Atunci, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a venit cu o reacție în acest sens pe pagina sa de Facebook. „Alternativa ne cere să acceptăm furtul de voturi. Cerința lui Ceban, Tkaciuk, Stoianoglo și Chicu de a-i amnistia pe cei care și-au vândut votul înseamnă, în esență, o cerere ca să fie amnistiat Șor. Unul din șefii alternativei l-a eliberat pe Platon, toți au lucrat într-un fel sau altul pentru Plahotniuc. Acum încep să lucreze pentru Șor. (…)”, a scris Igor Grosu, președintele Parlamentului, pe pagina sa de Facebook.