Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Primarul municipiului Ungheni riscă să-și…

Primarul municipiului Ungheni riscă să-și piardă mandatul, după ce un portal a relatat despre un conflict de interese

Foto: Moldova Curată

Primarul municipiului Ungheni, Alexandru Ambros, aflat la al patrulea mandat ar putea fi revocat din funcție, după ce Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a stabilit definitiv că el a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, relatează Moldova Curată.

Este vorba despre cazul relatat de portalul MoldovaCurata.md în anul 2016. Atunci s-a descoperit că Primăria Ungheni a cumpărat rechizite de birou de la firma familiei primarului, „Aledex-Info”. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) s-a sesizat și a confirmat încălcarea de lege. Primarul însă se consideră nevinovat.

Moldova Curată a relatat în anul 2016, că Primăria Ungheni a virat pe contul „Aledex-Info” 103.702 lei pentru rechizite de birou, broșuri, blanchete de contabilitate. Atunci Alexandru Ambros declara că nu a admis un conflict de interese, deoarece toate contractele au fost semnate de viceprimarul Cristofor Codreanu. În actul ANI însă, se menționează că „primarul a semnat documentele contabile de executare a contractelor de achiziții încheiate cu SRL „Aledex-Info”, şi anume câteva ordine de plată cu încălcarea dispozițiilor legale de declarare şi soluționare a conflictului de interese”.

Astfel, Alexandru Ambros a avut obligația de a informa Autoritatea Naţională de Integritate imediat, dar nu mai târziu de 3 zile de la data constatării, despre orice situaţie de conflict de interese real în care se afla.

Câștig de cauză pentru Ambros în instanța de fond și cea de Apel

Conform sursei citate, primarul a contestat actul ANI și a câștigat procesul la Judecătoria Chișinău și la Curtea de Apel Chișinău. Magistrații de la Judecătoria Chișinău au anulat actul ANI, iar judecătorii de la Apel au menținut decizia primei instanțe.

Pierdere la CSJ

În schimb, Curtea Supremă de Justiție a menținut în vigoare actul de constatare al ANI și a decis că a Alexandru Ambros a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, „exprimate prin nedeclararea și nesoluționarea în termenul și modul stabilit de lege a conflictelor de interese apărute în situațiile în care, fiind în exercițiul funcției în condițiile de modificare a procedurii de achiziționare a bunurilor și serviciilor de la SRL , «Aledex-Info»”.

Maria Dastic, specialistă principală în cadrul Serviciului cooperare și relații cu publicul la ANI, menționat pentru Moldova Curată, că atunci când va primi de la CSJ decizia motivată, ANI va sesiza Oficiul Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat pentru a iniția procedura de revocare a primarului. De asemenea, Alexandru Ambros ar putea avea interdicția de a exercita o funcție publică sau funcție de demnitate publică pe o perioadă de 3 ani.

Se va cere revocarea din funcția de primar

Alexandru Ambros a declarat pentru portalul MoldovaCurata.md, însă, ca va solicita Curții Supreme revizuirea deciziei.

„Eu am avut câștig de cauză la instanța de fond și la Curtea de Apel Chișinău. Hotărârea Curții Supreme de Justiție m-a surprins și pe mine și pe avocații mei. Eu cred că s-a luat această hotărâre deoarece cauza s-a luat în lipsa părților, avocații nu au avut posibilitatea să se expună. Eu mă consider nevinovat. Eu nu am semnat nici un contract, eu nu am semnat nici o factură. M-au învinuit că există acolo trei dispoziții de plată care au fost semnate. Eu sincer nu țin minte când am făcut acest lucru, asta a fost în anul 2015. Mai departe vom folosi toate metodele legale, vom depune o cerere de revizuire la Curtea Supremă de Justiție. Lucrul acesta este posibil din punct de vedere legal din momentul în care vii cu argumente”, a spus primarul pentru Moldova Curată.

În actul de constatare emis de ANI este precizat că inspectorii de integritate vor sesiza instanța de judecată pentru a anula actele semnate de Alexandru Ambros în conflict de interese.