Ședința Parlamentului: socialiștii și comuniștii au ignorat minutul de reculegere în memoria victimelor protestelor din 7 aprilie 2009
Deputații s-au întrunit joi, 9 aprilie, în ședință plenară, având pe ordinea de zi mai multe proiecte de lege ce vizează modificări fiscale, reforme în domeniul mediului și măsuri de combatere a circulației ilegale a drogurilor. Totodată, parlamentarii urmează să examineze inițiative legislative privind dezvoltarea lanțurilor scurte de aprovizionare agroalimentară, ajustarea cadrului normativ în domeniul locuințelor și mecanismele de amalgamare voluntară a unităților administrativ-teritoriale.
UPDATE 10:53 Deputatul Alexandr Stoianoglo a venit în Parlament cu o inițiativă legislativă care prevedea scutirea de răspundere contravențională a persoanelor amendate pentru vânzarea votului în cadrul rețelei „Șor”. Acesta a cerut din nou o amnistie, invocând apropierea sărbătorilor pascale. Totuși, majoritatea parlamentară nu a inclus proiectul pe ordinea de zi a ședinței din 9 aprilie.
UPDATE 10:45 Parlamentul a ținut și un minut de reculegere în memoria fostului antrenor de fotbal Mircea Lucescu, la inițiativa liderului fracțiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi.
UPDATE 10:15 Ședința Parlamentului a început cu un minut de reculegere în memoria victimelor evenimentelor din 7 aprilie 2009, la inițiativa președintelui Parlamentului, Igor Grosu. Deputații din fracțiunile Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) nu s-au ridicat în timpul momentului comemorativ, la 17 ani de la protestele din aprilie 2009.