Permisele de conducere moldovenești pot fi preschimbate în Irlanda fără susținerea examenelor auto
Cetățenii R. Moldova, stabiliți legal în Irlanda, își pot preschimba permisul de conducere moldovenesc cu unul irlandez, fără a mai susține examenele auto (probele teoretică și practică), a anunțat vineri, 14 august, Agenția Servicii Publice (ASP).
Astfel, orice persoană care deține un permis de conducere valabil, emis de autoritatea competentă a uneia dintre părți, și care are reședința legală în celălalt stat, își va putea preschimba permisul cu unul echivalent – fără a mai susține examenul auto.
Potrivit ASP, vor putea fi preschimbate în permise irlandeze categoriile/subcategoriile obținute în R. Moldova, condiția fiind ca acestea să fie obținute pentru prima dată, începând cu 8 mai 2022:
- B, BE;
- C, CE, C1, C1E;
- D, DE, D1, D1E;
- H (tractor).
Categoria B din permisul moldovenesc se va preschimba pe categoriile B și W (tractor) din permisul irlandez.
„Dacă o categorie a fost obținută după 8 mai 2022, dar categoriile premergătoare acesteia au fost obținute anterior acestei date, autoritățile irlandeze vor accepta la conversiune și categoriile premergătoare care au stat la baza obținerii categoriei respective”, a precizat ASP.
Totodată, persoanele care au susținut examenul până la 8 mai 2022 pe un vehicul cu transmisie mecanică, iar ulterior au obținut o categorie suplimentară pe un vehicul cu transmisie automată, vor primi permisul irlandez cu mențiunea „automatic transmission” pentru categoriile respective.
Acordul nu se aplică:
- permiselor de conducere moldovenești obținute anterior printr-un schimb cu permise emise de state cu care Irlanda nu are un acord de preschimbare;
- permiselor de conducere provizorii emise în R. Moldova;
- permiselor irlandeze destinate exclusiv pentru învățarea condusului (learner permits).
Acordul dintre Ministerul Afacerilor Interne al R. Moldova și Departamentul Transporturilor din Irlanda, semnat la Dublin la 8 aprilie 2026, a intrat în vigoare pe data de 24 iulie 2026.