O femeie a fost lovită de un troleibuz în timp ce trecea strada neregulamentar. Victima a murit pe loc

O femeie de 63 de ani a murit sâmbătă, 31 mai, după ce a fost lovită de un troilebuz în timp ce traversa strada neregulamentar, a anunțat Inspectoratul General al Poliției (IGP).
„Astăzi, în jurul orei 12:45, poliția a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe bulevardul Decebal din sectorul Botanica al capitalei”, a transmis IGP.
Ajunși la fața locului, preliminar, polițiștii au stabilit că un troleibuz, condus de un bărbat de 23 de ani, a tamponat o femeie care traversa strada neregulamentar.
În urma impactului, victima de 63 de ani a decedat pe loc.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
De asemenea, Î. M. „Regia Transport Electric” (RTEC) a scris un mesaj în care a menționat că șoferul troleibuzului nu are înregistrate alte abateri sau încălcări la locul de muncă.
RTEC a transmis condoleanțe familiei.