O asociație condusă de Vadim Krasnoselski organizează „Adunarea poporului” la Tiraspol, împotriva „presiunii economice din partea R. Moldova”. Biroul politici de reintegrare: „O manifestație propagandistică, cu lozinci anticonstituționale”
„Forumul popular transnistrean”, condus de Vadim Krasnoselski, i-a îndemnat pe locuitorii regiunii să participe la „Adunarea poporului”, pe 23 octombrie, la ora 12:00, în piața Suvorov din Tiraspol. Organizatorii prezintă acțiunea drept un protest împotriva „presiunii economice din partea R. Moldova”.
„Responsabilitatea pentru barierele artificiale dintre cele două maluri revine Tiraspolului, nu Chișinăului, iar cei vinovați de încălcarea drepturilor locuitorilor regiunii trebuie să-și asume consecințele”, astfel a comentat Biroul politici de reintegrare, pentru Zona de Securitate organizarea evenimentului de la Tiraspol.
„Deciziile de blocadă adoptate în ultimii ani de persoanele responsabile din Republica Moldova reduc practic la zero activitatea economică eficientă a întreprinderilor industriale ale republicii”, se arată în declarația Forumului.
Zona de Securitate scrie că „Forumul popular transnistrean” se prezintă drept o mișcare obștească, însă este condus de liderul regimului, Vadim Krasnoselski. Organizația a fost creată după modelul Frontului Popular al întregii Rusii al lui Vladimir Putin, sancționat de Uniunea Europeană din februarie 2023.
Conform sursei citate, „Forumul popular transnistrean” a mai organizat astfel de acțiuni. În ianuarie 2024, la postul ilegal de control Chișinău – Tighina/Bender a avut loc un „protest” împotriva taxelor vamale pentru întreprinderile din regiune. Zona de Securitate scrie că toți cei trei coordonatori ai acestuia făceau parte din structurile Forumului: șeful Comitetului executiv al Forumului, Serghei Șerstiuc, directorul executiv al mișcării „Moștenitorii Victoriilor”, subordonată Forumului, Rodion Romanov, și președintele Uniunii Moldovenilor din regiunea transnistreană, Serghei Sandu.
Biroul politici de reintegrare: Încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale de către așa-numitele structuri locale nu poate fi justificată
Biroul politici de reintegrare, într-un răspuns pentru Zona de Securitate a calificat „Adunarea poporului” drept încă o „manifestație propagandistică, cu lozinci anticonstituționale, care încalcă suveranitatea și integritatea teritorială a țării”. Totodată, Biroul a menționat că într-o regiune autoizolată informațional, unde drepturile fundamentale ale omului sunt restricționate, este greu de vorbit despre libertatea de exprimare.
„Problema barierelor artificiale și a dificultăților create și perpetuate în mod deliberat își are originea la Tiraspol, nu la Chișinău. (…) Încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale de către așa-numitele structuri locale nu poate fi justificată sau acceptată. Cei responsabili de asemenea abuzuri trebuie să-și asume consecințele pentru faptele comise”, se arată în răspunsul Biroului.
Potrivit Biroului, Chișinăul menține un dialog direct cu locuitorii și cu mediul de afaceri care activează legal în regiune. Uniformizarea spațiului fiscal, vamal și economic unic a fost numită o necesitate așteptată de decenii, iar Biroul a anunțat că acest obiectiv va continua să fie promovat, pentru ca regulile să fie aceleași pentru toți antreprenorii, notează sursa citată.