Netanyahu: Negocierile pentru eliberarea ostaticilor israelieni deținuți de Hamas vor avea loc sub foc

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luni că eliberarea unui ostatic israeliano-american anunțată de Hamas nu va duce la o încetare a focului în Fâșia Gaza sau la eliberarea prizonierilor palestinieni, scrie G4Media.
Într-un comunicat difuzat de biroul său, Netanyahu a reiterat că negocierile pentru un acord care să asigure eliberarea tuturor ostaticilor încă deținuți în Gaza vor avea loc „sub foc” și că țara se pregătește în continuare pentru „o intensificare a luptelor”.
În urma discuțiilor cu reprezentanții SUA privind un armistițiu în Gaza, mișcarea islamistă palestiniană Hamas a anunțat duminică că îl va elibera pe ostaticul israeliano-american Edan Alexander, reținut în teritoriul palestinian de la atacurile din 7 octombrie 2023.
N-au fost furnizate date, dar familia ostaticului a declarat duminică, 11 mai, că a fost informată că Edan Alexander, în vârstă de 21 de ani, ar urma să fie eliberat „în următoarele zile”.
„Israelul nu s-a angajat la nicio încetare a focului sau la eliberarea teroriștilor (prizonierii palestinieni pe care îi deține, n.r.), ci doar la un coridor sigur care să permită eliberarea lui Edan”, a declarat Netanyahu.
El a spus că eliberarea așteptată a singurului ostatic în viață cu cetățenie americană a fost posibilă datorită „presiunii militare” israeliene în Fâșia Gaza.
„Suntem în mijlocul unor zile decisive, în cursul cărora a fost prezentată Hamas o propunere care permite eliberarea ostaticilor noștri. Negocierile vor continua sub foc, în paralel cu pregătirile pentru o intensificare a luptelor”, a adăugat șeful guvernului israelian.
Din cele 251 de persoane răpite în Israel în timpul atacurilor fără precedent comise de Hamas la 7 octombrie 2023, 58 sunt încă reținute în Gaza, dintre care 34 au fost declarate moarte de către armata israeliană.