O peroană a decedat, iar șase, printre care doi copii, au fost rănite în urma unui atac rusesc asupra orașului Sloviansk. Război în Ucraina, ziua 957
UPDATE 22:00 Trupele ruse au atacat orașul Sloviansk. Potrivit șefului administrației regionale din Donețk, Vadîm Filașkin, au fost lovite mai multe clădiri rezidențiale înalte.
Potrivit celor mai recente date, o persoană a fost ucisă și alte șase au fost rănite. Printre răniți se numără un copil de doi ani și o adolescentă de 13 ani.
UPDATE 19:07 Agenții ucraineni au dezactivat dragorul de mine „Oleksandr Obukhov” al Flotei Baltice a Forțelor Armate Ruse, afirmă Direcția principală de informații a Ministerului ucrainean al Apărării.
Nava avea baza în orașul Baltiisk și trebuia să intre în misiune de luptă, dar fost avariată grav.
„Din cauza apariției misterioase a unei găuri în conducta de gaz, apa a intrat în motor: „Alexander Obukhov” s-a înnecat”, scrie Ministerului ucrainean al Apărării.
UPDATE 16:44 Compania media de stat rusă VGTRK, care deține și operează principalele posturi naționale de televiziune din țară, a fost vizată luni de un atac cibernetic masiv pe care o sursă guvernamentală ucraineană a declarat că hackerii de la Kiev l-au provocat, transmite Reuters.
Site-ul web al VGTRK, Compania de Stat de Televiziune și Radiodifuziune a întregii Rusii, nu se încărca luni dimineață, iar canalul său de știri Rossiya-24, care rulează 24 de ore din 24, nu era disponibil online.
„503 Service Unavailable. Niciun server nu este disponibil pentru a gestiona această solicitare”, arăta un mesaj de eroare atunci când reporterii Reuters au încercat să acceseze transmisia live.
„Holdingul nostru media de stat, unul dintre cele mai mari, s-a confruntat cu un atac fără precedent al hackerilor asupra infrastructurii sale digitale”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, afirmând că VGTRK lucrează pentru a depăși problemele.
„Specialiștii lucrează pentru a afla toate circumstanțele, pentru a înțelege unde duc urmele lăsate în urmă de cei care au organizat acest atac al hackerilor asupra obiectului infrastructurii critice”.
O sursă guvernamentală ucraineană a declarat că hackerii ucraineni au fost responsabili pentru incident, care a coincis cu cea de-a 72-a aniversare a președintelui rus Vladimir Putin.
UPDATE 15:57 Numărul răniților în urma atacului rusesc asupra orașului Herson a crescut la 20, anunță Administrației militară a orașului Herson într-o postare pe Telegram.
„Un băiat în vârstă de 18 ani a fost internat într-o unitate medicală. Acesta s-a ales cu o rană provocată de explozia unei mine și răni la un picior. Victima va fi tratată în ambulatoriu (…). Știm deja despre 20 de răniți ca urmare a atacului inamic asupra Herson. Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost dus la spital. Acesta a suferit contuzii și leziuni craniene închise”, susțin autoritățile ucrainene.
UPDATE 14:15 Cel puțin 11 persoane au fost rănite în timpul unui atac aerian rusesc împotriva orașului Herson, din sudul țării, la 7 octombrie. Armata rusă a atacat orașul în jurul orei 10:40, cu două bombe ghidate KAB lansate în zona de coastă a districtului central și alte două în partea de nord a orașului, scrie presa ucraineană.
Inițial, au fost raportate opt persoane rănite, inclusiv doi copii în vârstă de trei și cinci ani. Alte trei răniri au fost confirmate ulterior în cursul aceleiași zile. Două femei au mers singure la spital, în timp ce a treia persoană a fost transportată cu ambulanța, a declarat Roman Mrochko, șeful administrației militare a orașului.
Cel puțin șase clădiri cu mai multe etaje au fost avariate de undele de explozie, a declarat biroul procurorului regional.
În aceeași dimineață, Rusia a lansat două rachete împotriva regiunii Kiev, ambele fiind doborâte. Resturile căzute au avariat mai multe clădiri și mașini din oraș, dar nu au fost raportate victime.
Ucraina a eliberat orașul Herson de sub ocupația rusă în noiembrie 2022. De atunci, trupele ruse au atacat în mod regulat orașul și zonele din apropiere de-a lungul malului vestic al râului Dnipro.
UPDATE 14:07 Forțele ruse au efectuat un nou atac asupra regiunii Zaporijjea. Trei persoane au fost rănite în urma bombardamentelor rusești.
„Au fost lovite instalații de infrastructură. Trei angajați ai acestor instalații au fost răniți. Personalul medical acordă toată asistența necesară”, anunță Ivan Fedorov, șeful Administrației militare din Zaporojiea.
UPDATE 12:04 Calea ferată din Harkiv a fost avariată în urma bombardamentelor rusești din noaptea de duminică spre luni, 6-7 octombrie, anunță reprezentanții Consiliului orășenesc Dergachi.
„Dragi cetățeni! Din cauza deteriorării căii ferate cauzate de bombardamentele nocturne, trenurile electrice nu vor circula temporar pe ruta Harkiv – Dergachi – Slatino – Nova Kozacha. Reluarea traficului feroviar va fi anunțată ulterior”, se spune într-un comunicat.
UPDATE 11:51 Premierul slovac Robert Fico a promis duminică, 6 octombrie, că va bloca aderarea Ucrainei la NATO atâta timp cât va fi șeful guvernului țării, notează Politico.
Conducerea NATO dorește ca Ucraina să adere la alianța militară după încheierea războiului cu Rusia, pentru a descuraja alte agresiuni din partea Moscovei, însă declarația lui Fico evidențiază dificultățile politice care vor apărea probabil în urmărirea acestui obiectiv.
„Atât timp cât voi fi șeful guvernului slovac, le voi spune parlamentarilor care se află sub controlul meu în calitate de președinte al partidului (Smer, aflat la putere, n.red.) să nu fie niciodată de acord cu aderarea Ucrainei la NATO”, a declarat el în cadrul unei emisiuni.
Comentariile lui Fico contrastează puternic cu poziția lui Mark Rutte, noul secretar general al NATO, care a declarat joi că „Ucraina este mai aproape de NATO ca niciodată și va continua pe această cale până când va deveni membră a alianței noastre”.
UPDATE 10:11 Armata rusă a lansat un atac cu rachete asupra regiunii Kiev. Un fragment de rachetă a căzut în districtul Solomensky al orașului, anunță primarul de Kiev, Vitali Kliciko.
„(…) Incendiul din cartierul Solomianskyi, care a izbucnit într-un garaj de pe o proprietate privată ca urmare a căderii unei bucăți de moloz, a fost stins. Nu există victime. Fragmente de rachete au fost găsite lângă intrarea unui bloc de apartamente și în curtea unei case particulare. În același cartier Solomianskyi, fragmente de rachetă au căzut în apropierea unui supermarket”, susține oficialul ucrainean.
UPDATE 9:55 Un incendiu a izbucnit la un depozit de petrol din portul Feodosia în primele ore ale zilei de 7 octombrie, în urma unui atac ucrainean, scrie The Kyiv Independent.
Forțele ucrainene au vizat cel mai mare depozit de petrol din Crimeea ocupată de ruși, provocând un incendiu de amploare, a confirmat Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.
Locuitorii au raportat că au auzit mai multe explozii puternice în jurul orei 4:30, cu puțin timp înainte de declanșarea incendiului. De asemenea, aerodromurile din Belbek și Saky au fost atacate în timpul nopții.
Autoritățile locale au confirmat incidentul, dar l-au descris ca fiind un incendiu.
„Există un incendiu la depozitul de petrol Feodosia. Serviciile de urgență sunt la fața locului. Nu au fost raportate victime sau răniți”, a declarat pe Telegram Oleg Kryuchkov, consilier al șefului instalat de autoritățile ruse în Crimeea.
Terminalul petrolier din Feodosia este cel mai mare din Crimeea. Un alt terminal de acest tip este situat în Sevastopol.
UPDATE 08:15 Ministrul olandez al Apărării, Ruben Brekelmans, a anunțat că țara lui va aloca 400 de milioane de euro pentru planul de dezvoltare a dronelor pentru Ucraina. Potrivit Ukrinform, Brekelmans a făcut acest anunț în timpul unei vizite în orașul ucrainean Harkiv.
Aproximativ jumătate din investiție va fi cheltuită în Țările de Jos, în timp ce restul va fi împărțită între Ucraina și alte țări.
„Ne vom concentra pe diferite tipuri de drone. Deci atât drone de supraveghere, drone mai defensive, dar și drone de atac, deoarece vedem că Ucraina are nevoie de aceste drone mai ofensive, inclusiv pentru a viza instalații militare”, a declarat Brekelmans.