Principală  —  Advertoriale   —   Kaufland Moldova și Banca de…

Kaufland Moldova și Banca de Alimente organizează o campanie umanitară pentru persoanele refugiate din Ucraina

Kaufland Moldova se alătură eforturilor de susținere a persoanelor refugiate din Ucraina și organizează o colectă de alimente neperisabile și produse de igienă personală în 4 magazine de la Chișinău și Bălți.

Pentru a veni în sprijinul persoanelor refugiate din Ucraina, Kaufland, alături de inițiativa Banca de Alimente, organizează o colectă prin care cei interesați să ajute, clienți și angajați, pot dona produse neperisabile și de igienă destinate adulților și copiilor aflați acum în dificultate. Colecta se va desfășura începând de pe 3 martie în magazinele Kaufland: 

Mun. Chișinău:
– Str. Decebal 99/2
– Str. Mircea cel Bătrân 25/1
– Str. Nicolae Testemițanu 3

Mun. Bălți: 
– Str. Decebal 130

În spațiile de colectare special marcate din supermarketuri se pot depune alimentele neperisabile și produse de igienă personală, din următoarele categorii: conserve, paste, alimente de bază, apă, sucuri, dulciuri, snack-uri, biscuiți, produse de igienă personală, scutece, tampoane, săpun etc. 


Toate produsele colectate, atât cele alimentare, cât și cele nealimentare, vor fi preluate de către Banca de Alimente și distribuite organizațiilor ce au ca beneficiari persoane refugiate.

Despre Kaufland Moldova
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1 300 de magazine în 8 țări, 132 000 de angajați și o rețea de 6 magazine în Republica Moldova. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland.

Compania crede în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia. De aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială.

Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.md.

P.