G4MEDIA Călin Georgescu e citat la Parchetul General. Procurorii îi prelungesc controlul judiciar

Călin Georgescu, fostul candidat cu discurs prorus și neolegionar la prezidențiale, a fost citat vineri la Parchetul General. Procurorii îi vor prelungi cu 60 de zile controlul judiciar, au declarat surse oficiale pentru G4Media.
Călin Georgescu este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi fals în declaraţii privind sursele de finanţare a campaniei electorale.
În cadrul măsurii controlului judiciar, Călin Georgescu trebuie să se prezinte periodic la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov, având mai multe interdicţii, cum ar fi aceea de a părăsi ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare şi de a posta pe reţelele de socializare conţinut cu caracter fascist, legionar, antisemit, rasist sau xenofob.
În 26 februarie, Parchetul de pe lângă ICCJ a anunţat punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Călin Georgescu pentru instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată, comunicarea de informaţii false, fals în declaraţii în formă continuată (privind sursele de finanţare a campaniei electorale din 2024 şi declaraţiile de avere); iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.
În aceeaşi zi, Călin Georgescu a fost ridicat din trafic în baza unui mandat de aducere şi audiat la Parchet.
Georgescu este acuzat că ar fi pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduşi de Horaţiu Potra, după ce Curtea Constituţională a anulat întregul proces electoral din 2024.
În 9 martie, Biroul Electoral Central a invalidat candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale din luna mai, argumentul invocat fiind decizia Curţii Constituţionale din 6 decembrie 2024, prin care a fost anulat procesul electoral.
Călin Georgescu a anunțat după turul 2 al alegerilor câștigate de Nicușor Dan că se retrage din viața politică.