Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Delsy Rodríguez a depus jurământul…

Delsy Rodríguez a depus jurământul în calitate de președintă interimară a Venezuelei. La ONU s-a discutat despre operațiunea SUA și capturarea lui Maduro

Colaj ZdG. Sursa foto: Reuters

Noua lideră a Venezuelei, Delsy Rodríguez, a depus jurământul în calitate de președinte interimar în cadrul Adunării Naționale a țării, la Caracas, scrie BBC. Între timp, Consiliul de Securitate al ONU a avut o discuție despre situația din Venezuela în cadrul unei ședințe de urgență la New York.

Reprezentantul permanent al Venezuelei la ONU, Samuel Moncada, a declarat că Venezuela a devenit ținta unui „atac armat ilegal, fără temei juridic”. El a acuzat SUA de „încălcarea flagrantă a Cartei ONU”. Moncada a declarat că acest lucru s-a întâmplat din cauza „lăcomiei” Statelor Unite, care doresc să obțină resursele naturale ale Venezuelei.

Reprezentantul permanent al Statelor Unite la ONU, Michael Waltz, a declarat că SUA au efectuat „o operație chirurgicală pentru asigurarea ordinii publice”. El l-a numit pe Maduro „președinte ilegal”, „fugar de justiție” și „nu șef de stat”.

Reprezentanta permanentă a Danemarcei la ONU, Christina Marcus Lassen, și-a exprimat „profunda îngrijorare”, adăugând că „inviolabilitatea frontierelor nu este negociabilă”. Afirmațiile a venit și în contextul în care Trump a declarat din nou că SUA „au nevoie de Groenlanda în interesul securității naționale”, notează BBC.

Tensiuni între SUA și Venezuela

În noaptea de 3 ianuarie, Statele Unite au desfășurat o operațiune militară în Venezuela, în urma căreia forțele speciale americane l-au capturat și l-au scos din țară pe președintele Nicolás Maduro și pe soția sa, Cilia Flores. Aceștia vor fi judecați la New York, fiind acuzați de conspirație în scopul „narco-terorismului”, import de cocaină, precum și de deținere de arme și dispozitive explozive cu scopul de a fi folosite împotriva Statelor Unite.

Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor conduce Venezuela până la transferul legal al puterii în țară.

Sâmbătă, 3 ianuarie, vicepreședinta Venezuelei Delcy Rodríguez s-a adresat națiunii la televiziunea de stat a Venezuelei, declarând că Nicolás Maduro rămâne singurul președinte legitim al țării. Rodríguez a condamnat „agresiunea armată a Statelor Unite” împotriva Venezuelei, adăugând că guvernul în funcție este pregătit să apere poporul țării.

Potrivit agenției de știri Reuters, Delcy Rodriguez se află în Federația Rusă.

Curtea Supremă a țării a decis că vicepreședinta Venezuelei, Delcy Rodríguez, trebuie să îndeplinească atribuțiile de șef al statului în absența lui Nicolás Maduro.

Ulterior, Donald Trump le-a spus jurnaliștilor că ar putea ordona un nou atac dacă Venezuela nu cooperează cu SUA pentru a-și deschide industria petrolieră și pentru a opri traficul de droguri.

În urma declarațiilor lui Trump, Președinta interimară a Venezuelei a spus duminică, 4 ianuarie, că este dispusă să colaboreze cu Statele Unite pe o agendă axată pe „dezvoltare comună”.