De la începutul anului, 57 de extrădări au fost realizate de oamenii legii. Cele mai multe au fost efectuate din Germania
De la începutul anului, autoritățile competente din țară și de peste hotare, au asigurat realizarea a 57 de extrădări, dintre care 51 de persoane au fost extrădate din străinătate în R. Moldova, iar 6 persoane au fost extrădate din R. Moldova către alte state, a scris vineri, 3 iulie, Inspectoratul General al Poliției (IGP).
Cele mai multe extrădări au fost efectuate din Germania (11 cazuri), Polonia (10), Italia (9), Cehia (6) și Austria (3).
Din totalul persoanelor extrădate, 54 sunt bărbați, iar 3 sunt femei.
46 de persoane dintre cele extrădate sunt cetățeni ai R. Moldova, restul cetățeni ai altor state.
Cele mai frecvente infracțiuni pentru care a fost admisă extrădarea persoanelor din străinătate sunt cele din domeniul drogurilor (6 cazuri), urmate de jaf (5), escrocherie (5), omor (4), trafic de ființe umane (3) și furt (3).
În funcție de temeiul juridic al extrădării, 13 persoane au fost extrădate în baza unui mandat de arest, iar celelalte în baza unor sentințe definitive.
”IGP continuă să consolideze cooperarea internațională cu autoritățile de aplicare a legii din statele partenere, pentru identificarea, localizarea și aducerea în fața justiției a persoanelor care încearcă să se eschiveze de răspunderea penală, contribuind astfel la creșterea siguranței cetățenilor și la combaterea criminalității transfrontaliere”, a scris instituția.