Cuba afirmă că 32 dintre cetățenii săi au fost uciși în timpul operațiunii de capturare a lui Maduro
Guvernul Cubei a declarat duminică, 4 ianuarie, că 32 de cetățeni cubanezi au fost uciși în timpul raidului american din Venezuela, desfășurat pentru a-l captura pe președintele Nicolas Maduro și a-l duce în Statele Unite pentru a fi judecat. Havana a anunțat că vor fi două zile de doliu, pe 5 și 6 ianuarie, în memoria celor uciși, iar detaliile despre funeralii vor fi comunicate ulterior, scrie Reuters.
Comunicatul guvernului cubanez a oferit puține detalii, dar a precizat că toate persoanele ucise erau membri ai forțelor armate cubaneze și ai serviciilor de informații.
„Respectându-și responsabilitățile legate de securitate și apărare, compatrioții noștri și-au îndeplinit datoria cu demnitate și curaj și au căzut, după o rezistență puternică, fie în lupte directe cu atacatorii, fie în urma bombardamentelor asupra clădiror”, se arată în declarație.
Cuba i-a oferit protecție de securitate lui Maduro încă de când acesta a ajuns la putere. Nu este clar câți cubanezi îl păzeau pe președintele Venezuelei în momentul în care au murit și câți au murit în alte locuri.
Maduro, în vârstă de 63 de ani, și soția sa, Cilia Flores, au fost capturați de forțele americane sâmbătă, în capitala Venezuelei, Caracas, și transportați în Statele Unite. Maduro este reținut într-un centru de detenție din New York și urmează să apară luni, 5 ianuarie, în fața unui tribunal, fiind acuzat de infracțiuni legate de droguri.
Maduro a fost pus sub acuzare în 2020 de autoritățile americane, inclusiv pentru conspirație de narco-terorism. El a negat întotdeauna orice implicare în activități criminale.
Anterior, The New York Times a scris că în urma atacului SUA asupra Venezuelei au murit cel puțin 40 de persoane. Informațiile au fost oferite publicației de către un un oficial venezuelean de rang înalt, care a vorbit sub condiția anonimatului.