Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   CUB fuzionează cu PNL și…

CUB fuzionează cu PNL și LOC. Obiectivele noii „construcții politice”

Sursa: LOC

Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) urmează exemplul Ligii Orașelor și Comunelor (LOC) și fuzionează cu Partidului Național Liberal (PNL). Anunțul a fost făcut de liderul LOC, Alexandru Bujorean, președintele interimar al CUB, Victor Țărnă, și reprezentanta PNL, Iulia Deleu, într-o conferință de presă comună susținută joi, 8 octombrie.

„Ne bucurăm să ne aflăm într-un format de trei partide și mulțumim colegilor din Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, care pun umărul astăzi la construirea acestei forțe politice noi de alternativă”, a declarat Alexandru Bujorean.

Victor Țărnă a propus crearea unei platforme național-liberale, „în dorința de a crea o nouă dreaptă europeană, modernă, democratică, națională prin identitate și europeană prin valori”.

Potrivit unui comunicat al LOC, „în procesul de coordonare a fuziunii dintre cele trei partide și, posibil, mai multe forțe politice, grupul de inițiativă va pleda pentru următoarele obiective doctrinare, care vor sta la baza noii formațiuni politice:

  • Credem într-un stat care respectă libertatea cetățeanului, îi protejează drepturile și îi oferă șansa de a-și construi viitorul prin muncă, educație și inițiativă.
  • Considerăm că afirmarea identității românești, a limbii române, a culturii și memoriei noastre istorice este compatibilă în mod firesc cu respectul pentru diversitatea societății și cu parcursul european al Republicii Moldova.
  • Susținem integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană ca proiect strategic de modernizare instituțională, economică și socială. Pentru noi, Europa înseamnă stat de drept, libertate, administrație eficientă, economie competitivă și respectarea demnității umane.
  • Susținem apropierea continuă dintre Republica Moldova și România prin infrastructură, economie, educație, cultură, administrație și instituții, precum și eliminarea barierelor care separă comunități aparținând aceluiași spațiu de limbă, istorie și civilizație.
  • etc”.

Liga Orașelor și Comunelor a anunțat că va fuziona cu Partidul Național Liberal pe 7 septembrie.

Potrivit președintelui LOC, Alexandru Bujorean, primarul orașului Leova, după fuziunea partidelor, acestea „își asumă” participarea împreună la alegerile locale generale din 2027, la alegerile prezidențiale din 2028 și la alegerile parlamentare din 2029.

El a mai declarat că „ușa noastră rămâne deschisă. Suntem pregătiți să comunicăm cu toate partidele democratice de centru-dreapta care nu sunt compromise în ochii electoratului, care au oameni integri și competenți și care împărtășesc orientarea pro-europeană și idealul unității naționale”.

Mai multe detalii despre CUB găsiți aici.

Mai multe detalii despre LOC găsiți aici.