Care sunt atribuțiile și până când Guvernul își exercită mandatul după alegerile parlamentare?

Mandatul actualului Guvern încetează în ziua în care sunt validate alegerile parlamentare. Până atunci, Guvernul își exercită atribuțiile în deplinătatea lor. Precizările au fost făcute astăzi, 1 octombrie, de purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă.
Oficialul a prezentat mai mulți pași legali care urmează să fie parcurși după alegerile parlamentare din 28 septembrie:
Pasul 1: Centralizarea rezultatelor
În cel mult 5 zile de la scrutin, Comisia Electorală Centrală (CEC) totalizează voturile și întocmește raportul final. În această perioadă pot fi depuse și examinate contestații.
Voturile din străinătate sunt colectate prin Ministerul Afacerilor Externe, aduse la Chișinău și, împreună cu cele din țară, intră în totalizarea CEC.
Pasul 2: Validarea alegerilor
Raportul CEC se transmite Curții Constituționale. În cel mult 10 zile de la recepționare, Curtea validează sau anulează alegerile și mandate ale noilor deputați. Hotărârea se publică în Monitorul Oficial în cel mult 2 zile.
Pasul 3: Constituirea Parlamentului
În maximum 30 de zile de la alegeri, Președintele Republicii convoacă noul Parlament în ședința de constituire. Din acest moment, Parlamentul este legal constituit.
Pasul 4: Alegerea conducerii Parlamentului
În cel mult 10 zile de la ședința de constituire, deputații aleg Președintele Parlamentului, vicepreședinții și Biroul permanent. Tot atunci se formează fracțiunile parlamentare.
Pasul 5: Formarea Guvernului
După consultări cu fracțiunile, Președintele desemnează un candidat la funcția de prim-ministru. În 15 zile, candidatul prezintă programul de activitate și lista miniștrilor. Guvernul este învestit prin votul majorității deputaților.
Pasul 6: Regimul Guvernului în funcție până la învestirea noului Cabinet
Mandatul actualului Guvern încetează în ziua validării alegerilor parlamentare. Până la acea dată, Guvernul își exercită atribuțiile în deplinătatea lor. După validare și până la depunerea jurământului de către noul Cabinet, Guvernul în exercițiu rămâne în funcție doar pentru administrarea treburilor curente.
Ce NU face Guvernul în exercițiu
Limitările sunt stabilite de Legea privind Guvernul (art. 15). Pe scurt: Guvernul în exercițiu nu inițiază politici noi de anvergură și nu adoptă decizii care angajează pe termen lung noul Cabinet de Miniștri.
Pasul 7: Soarta proiectelor de lege aflate pe traseu
Proiectele de lege înregistrate de Guvern după expirarea mandatului Parlamentului precedent devin nule dacă nu au fost examinate până la finalul acelei legislaturi. Excepție: proiectele deja incluse pe ordinea de zi a vechiului Parlament se transmit automat spre examinare în noul Parlament.
Pasul 8: Investirea noului Guvern
În cel mult 14 zile de la votul de învestitură din Parlament, Președintele semnează decretul de numire. Membrii Guvernului depun jurământul — moment din care noul Cabinet își începe efectiv mandatul.