Alți doi grăniceri ucraineni, reținuți de Poliția de Frontieră. A fost inițiată o urmărire penală
Doi angajați ai Serviciului de Stat de Grăniceri al Ucrainei au fost reținuți de o patrulă a Poliției de Frontieră a Republicii Moldova, pe 17 octombrie, în apropierea satului Vasilcău, în timp ce desfășurau o operațiune de reținere a unui cetățean ucrainean pe râul Nistru, în apropierea malului moldovenesc, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.
Potrivit informațiilor preliminare, cetățeanul ucrainean vizat de acțiune a solicitat azil în Republica Moldova, iar cererea urmează să fie examinată conform procedurilor legale.
Poliția de Frontieră precizează că incidentul a avut loc în jurul orei 14:00. Cei doi grăniceri ucraineni au fost conduși la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Soroca, pentru aplicarea procedurilor legale.
Potrivit comunicatului, în acest caz a fost inițiată urmărirea penală pentru presupusa săvârșire a infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, prevăzută la articolul 362 din Codul penal al Republicii Moldova.
Poliția de Frontieră precizează că circumstanțele exacte ale incidentului urmează să fie stabilite în cadrul cercetărilor.
Anterior, un incident a avut loc pe 15 octombrie 2026 pe râul Nistru, în apropierea satului Holoșnița (raionul Soroca), unde doi grăniceri ucraineni au intrat ilegal pe teritoriul R. Moldova cu o ambarcațiune cu motor în timpul unei operațiuni de urmărire.
Un bărbat de 49 de ani din Kiev, Alexei Koval, psiholog clinician, a încercat să traverseze Nistrul înot pentru a ajunge la familia sa plecată din Ucraina. Potrivit relatării sale și a martorilor, în timp ce traversa râul, a fost urmărit de o ambarcațiune cu doi grăniceri ucraineni, care ar fi încercat să îl rețină și să îl lovească. Mai mulți localnici de pe malul moldovenesc au intervenit și l-au scos din apă.
Ulterior, Poliția de Frontieră a precizat că cei doi sunt cercetați penal pentru traversarea ilegală a frontierei R. Moldova.
„Din câte cunosc, Ministerul Afacerilor Externe a avut o notă de protest privind această traversare ilegală. Nimic nu justifică un astfel de comportament din partea unor grăniceri”, a declarat președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp.