Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Doi grăniceri ucraineni, cercetați penal…

Doi grăniceri ucraineni, cercetați penal după ce au trecut ilegal frontiera în R. Moldova

Sursa: Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova/Facebook

Doi grăniceri ucraineni sunt cerecetați penal după ce, aflați într-o ambarcațiune cu motor, au traversat frontiera de stat din Ucraina în R. Moldova, în timpul unei acțiuni de reținere a unui cetățean ucrainean, informează Poliția de Frontieră.

Cazul a avut loc joi, 15 octombrie 2026, în jurul orei 15:00, în apropierea satului Holosnita. O patrulă de intervenție a Poliției de Frontieră s-a deplasat la fața locului și i-a preluat pe cei doi grăniceri ucraineni. Aceștia au fost conduși la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Cosăuți pentru aplicarea procedurilor legale.

„Cauza a fost înaintată Procuraturii, care a dispus pornirea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, prevăzută la art. 362 din Codul penal al Republicii Moldova”, potrivit comunicatului Poliției de Frontieră.

În privința celor două persoane au fost aplicate procedurile prevăzute de cadrul legal în vigoare, cu respectarea competențelor instituțiilor responsabile, mai arată comunicatul.