Principală  —  IMPORTANTE   —   Alegeri parlamentare 2025: CEC informează…

Alegeri parlamentare 2025: CEC informează cetățenii cu drept de vot că pot să-și declare noul loc de ședere 

Sursa foto: Shutterstock

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează marți, 15 iulie, cetățenii cu drept de vot că pot să-și declare noul loc de ședere la organul administrației publice locale (primăria sau pretură) dacă după ultima participare la alegeri și-au schimbat locul de ședere.

Prin această procedură, alegătorul va fi înscris în lista electorală, corespunzător locului șederii, cu mențiunea „Declarația de ședere” la rubrica „Notă”. Concomitent, alegătorul va fi radiat automat din lista electorală unde acesta își are domiciliul sau reședința temporar valabilă, se spune într-un comunicat al Comisiei.

„La depunerea declarației, alegătorul va prezenta actul de identitate pentru confirmare. Registratorul va face mențiunile necesare în Registrul de Stat al Alegătorilor și va elibera o recipisă privind confirmarea faptului declarării locului nou de ședere”, mai precizează membrii Comisiei.

Termenul de depunere a declarațiilor este de cel târziu cu 25 de zile înainte de ziua alegerilor, adică 3 septembrie 2025, inclusiv.

Declarația depusă este valabilă doar pentru un singur scrutin. CEC atenționează că declarațiile depuse pentru alegerile anterioare nu sunt valabile.

Pe 28 septembrie 2025, în R. Moldova vor avea loc alegeri parlamentare.