Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   A fost prezentat proiectul Strategiei…

A fost prezentat proiectul Strategiei Energetice a R. Moldova până în anul 2050. Investiții de 43 de miliarde de euro, 40 de mii de locuri de muncă și 90% din energia elecrică – din surse regenerabile

A fost prezentat proiectul Strategiei energetice până în anul 2050 în cadrul unui eveniment public, cu participarea principalilor actori în domeniu din sectorul public și privat, societății civile, dar și al partenerilor de dezvoltare, se arată în comunicatul de presă emis de Ministerul Energiei.

Pentru realizarea strategiei sunt estimate investiții de 43 de miliarde de euro în capacități noi de producere a energiei electrice din surse regenerabile, renovarea clădirilor și trecerea la încălzire electrică durabilă, decarbonizarea și modernizarea încălzirii centralizate, pentru electrificare și infrastructură verde în sectorul transporturilor, dar și pentru eficiență energetică, digitalizare, hidrogen, stocare și cercetare-dezvoltare. În document se estimează că vor fi create aproximativ 35000–40000 locuri de muncă noi până în 2050 în domenii precum instalații regenerabile, eficiență energetică, servicii de rețea, digitalizare și cercetare-dezvoltare.

Ministerul Energiei scrie că atingerea obiectivelor propuse ar rezulta în economii de peste 4 miliarde euro din reducerea consumului de gaze naturale, o scădere cu 30% a costurilor de operare și mentenanță, și economii anuale estimate la 355 milioane euro în 2030 și peste 1 miliard euro în 2050. Totodată modelările economice indică faptul că tranziția energetică și implementarea strategiei vor contribui la o creștere suplimentară anuală a PIB-ului de circa 2%.

Conform sursei citate, Strategia Energetică a R. Moldova până în anul 2050 urmărește să asigure tranziția către un sistem energetic sigur, durabil, eficient și competitiv. Potrivit documentului, ponderea energiei electrice produse din surse fără emisii de carbon urmează să atingă 85% din totalul producerii locale în 2050, iar circa 90% din necesarul național de energie electrică va fi asigurat din surse interne regenerabile – solară, eoliană, biomasă și cogenerare de înaltă eficiență.

Strategia propune adaptarea cadrului normativ și instituțional la cerințele europene recente, prin alinierea treptată a obiectivelor naționale ce țin de dezvoltarea sectorului energetic la prevederile din pachetele legislative „Fit for 55” și „REPowerEU”.

Totodată, Strategia promovează mobilizarea fondurilor europene și atragerea de investiții private prin dezvoltarea unui fond de renovare energetică a clădirilor și implementarea modelului SuperESCO pentru eficiență energetică în sectorul public. Introducerea criteriilor de sustenabilitate și inovare în achizițiile publice este menită să stimuleze adoptarea tehnologiilor curate și să sprijine economia verde.

„Importanța energiei pentru noi toți constă în valoarea pe care o creează pentru consumatori – lumină, căldură, posibilitatea de a prepara o cină în familie sau de a avea acces la internet și comunicare cu cei dragi. Infrastructura energetică implică costuri majore și din acest motiv ea trebuie gândită pe termen lung, luând în calcul evoluția întregii economii și a sectoarelor care consumă cea mai multă energie, necesitățile populației și diverși factori externi, care pot avea o influență asupra sistemului. Anume un astfel de exercițiu a fost efectuat în ultimii trei ani, cu sprijinul Secretariatului Comunității Energetice”, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu.