„700 de milioane de euro pentru 5 kilometri de autostradă” din România pentru Maia Sandu? Cum au împins influencerii „suveraniști” un fake despre un proiect comun de dezvoltare finanțat prin SAFE (G4Media)
De peste o săptămână, circulă în spațiul „suveranist” de pe rețelele de socializare ideea că România trimite 700 de milioane de euro în Republica Moldova pentru construirea a 5 kilometri de autostradă – influenceri „suveraniști” au folosit această știre, bazată pe exagerări și distorsionarea unui proiect de infrastructură finanțat de programul SAFE, pentru a împinge narațiunea că România își abandonează propriile drumuri în timp ce ajută la dezvoltarea R. Moldova, relatează G4Media.ro.
Mai mulți internauți și influenceri au contribuit în ultimele zile la această narațiune, dar cei mai virali sunt Kovacs Valer pe TikTok, polițistul cunoscut pentru că i-a permis Dianei Șoșoacă să se urce pe motocicleta din dotare, și BobbyD, unul dintre cei mai cunoscuți susținători ai fostului candidat la prezidențiale pro-rus Călin Georgescu pe Facebook, notează sursa citată.
Amândoi au postat la începutul săptămânii despre cum România plătește „700 de milioane de euro” pentru acești kilometri de autrostradă în Moldova, deși, în cuvintele lui Valer, „noi nu suntem capabili, în 36 de ani, să construim o autostradă de la Timișoara la Constanța”. Pentru aceste afirmații, Valer a strâns peste 300 de mii de vizualizări, 18 mii de reacții și aproape 700 de comentarii în câteva zile, cu un clip de un minut, în câteva zile.
BobbyD, într-o postare în care vorbește despre „700 de milioane de euro pentru Maia Sandu”, a strâns aproape 50 de mii de vizualizări, peste 4000 de reacții și 400 de comentarii pe Facebook în aceeași perioadă de timp.
Ambii influenceri și-au bazat postările pe un fragment preluat dintr-o emisiune a postului de televiziune din R. Moldova ONE TV, în care se vorbește despre proiectul de 700 de milioane de euro și care include, într-adevăr, construirea unui tronson de 5,5 kilometri de autostradă și în Republica Moldova.
Niciunul dintre ei nu menționează, însă, faptul că tronsonul moldovean este doar o parte mică a unui proiect mai extins de modernizare a autostrăzilor din România și Republica Moldova finanțat prin programul european SAFE – este vorba despre proiectul “Proiectare si Executie AUTOSTRADA TÂRGU NEAMȚ -IAȘI – UNGHENI TRONSON 4 DN24 (Iasi) – VAMA ( POD PESTE PRUT LA UNGHENI)”, iar toate informațiile despre proiect sunt disponibile pe Ted.Europa, platforma de licitații publice a Uniunii Europene, unde valoarea inițială a contractului a fost estimată la puțin peste 900 de milioane de euro fără TVA, cu specificația că valoarea lucrărilor din Republica Moldova nu ar trebui să depășească peste 10% din această sumă.
La finalul lui aprilie, Compania Națională de Investiții Rutiere a anunțat că a atribuit contractul unei asocieri de firme din Italia, ITINERA SPA, care a venit cu o ofertă considerabil mai mică decât valoarea estimată inițial – 700 de milioane de euro fără TVA.
Nu există încă date oficiale despre cât din această sumă va fi dedicată lucrărilor de peste Prut, dar faptul cert este că majoritatea banilor vor fi folosiți pentru dezvoltarea infrastructurii din România.
Mai mult decât atât, lucrările de modernizare ale drumurilor din Ucraina și Republica Moldova incluse în acest proiect aduc un beneficiu important și țării noastre – fluidizarea traficului la graniță, după cum susținea, la începutul lui februarie, secretarul de stat Irinel Ionel Scrioșteanu.
- “Nu sunt investiții mari în Ucraina și Republica Moldova, dar sunt esențiale pentru că atunci când intersecția sau continuitatea unui drum de mare viteză cu un drum local este în punctul de frontieră, congestionează punctul de frontieră. Asta a fost logica, prin care să avem o defluire și o afluire foarte bună în punctul de frontieră cu Republica Moldova și Ucraina”, declara Scrioșteanu la acea vreme. Detalii, aici.
În ciuda acestor fapte, BobbyD și Kovacs Valer au strâns sute de comentarii de la internauți revoltați că România plătește sute de milioane pentru infrastructura rutieră a Moldovei în timp ce își abandonează propriile drumuri, iar aceeași narațiune falsă a fost preluată de zeci de alte pagini pe TikTok și Facebook în ultimele câteva zile.
Nu este nici prima oară când „suveraniștii” din online împing narațiuni false sau exagerate despre ajutorul acordat de România Republicii Moldova, subliniază G4Media.
La finalul lui martie, de pildă, influenceri precum BobbyD vorbeau despre cum românii plătesc prețuri mai mari pentru combustibil în contextul crizei energetice cauzate de războiului din Orientul Mijlociu, în vreme ce țara noastră ar trimite carburanți gratis peste Prut – un fake grosolan bazat pe informații reciclate și exagerate: România a trimis „benzină și motorină gratis” în Moldova a fost în 2024, sub formă de ajutor umanitar pentru fermierii basarabeni afectați de secetă. Pe deasupra, a fost vorba despre 4000 de tone de carburanți, mai puțin decât exportă țara noastră într-o singură zi