Oameni Pâinea de Paște, frământată cu mai multe mâini la Văleni
Singurul Muzeu al Pâinii din R. Moldova se află în satul Văleni, raionul Cahul, fiind și printre puținele muzee de acest fel din lume, concurând cu primul muzeu de acest gen, celebrul Muzeu al Culturii Pâinii din localitatea Ulm, Germania.
La Văleni, cea care poate povesti îndelung despre pâine, despre tradițiile de coacere a pâinii, despre pâinea simbol, este Vera Caminschi, inițiatoarea și gazda Muzeului Pâinii. Am discutat cu ea despre pâinea cea de toate zilele, dar mai ales despre coacerea pâinii de Paște în Săptămâna Patimilor, care e ultima săptămână a Postului Mare.
„Despre valoarea și importanţa pâinii se vorbește și în cea mai fundamentală rugăciune creştină – Tatăl nostru: «Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi…» Pâinea este acel produs simbolic fără de care traiul zilnic ar fi cu neputinţă”, spune Vera Caminschi, care, pe parcursul anilor, a studiat cultura pâinii în mai multe țări ale lumii. „Pâinea e parte din viața omului, am vizitat mai multe țări, am studiat tradițiile. Aici, la noi, suntem foarte strâns legați de pâinea de ritual. De fapt, aici, toate încep cu o pâine, cu un colac. Pâinea și sarea sunt primele servite la masă. Pâinea este sațietatea casei, bineînțeles, dacă e o pâine sănătoasă, iar cozonacii adevărați se coc doar de Paști”, explică Vera Caminschi.
„Puțini cunosc despre faptul că evoluţia de la seminţe prăjite la pâine a început prin anul 6000 î.Hr. și s-a încheiat patru milenii mai târziu, în 2600 î.Hr., când brutarii egipteni au făcut o descoperire – că dacă nu coci imediat amestecul de seminţe pisate şi apă, dar îl lași un timp la cald, începe procesul de fermentaţie, care face aluatul aromat și puhav. A fost o mare descoperire pentru egipteni să vadă cum crește aluatul din care ulterior coceau pâine mult mai gustoasă, mai ușoară”, amintește Vera Caminschi pagini din istoria pâinii.
Despre Pâinea de Paște (pasca), care este sfințită în noaptea Învierii, simbolizând trupul lui Iisus Hristos, sacrificat pentru mântuirea lumii, inițiatoarea Muzeului Pâinii de la Văleni spune că aceasta constituie „un simbol al iubirii jertfelnice, dar și al vieții veșnice. Aceasta se coace în săptămâna patimilor, în ajunul Sfintelor Paști și reprezintă «pâinea cea adevărată», care amintește despre trecerea de la moarte la viață. De obicei, pâinea sfințită se consumă în dimineața de Paști, înainte de oricare alte bucate.”
Amintirile Verei: pască frământată cu mai multe mâini
Ce își amintește din copilăria sa despre ocupațiile gospodinelor în Săptămâna Patimilor? Vera Caminschi recunoaște că niciodată nu se satură, nu se plictisește să povestească crâmpeie din pregătirile de Paște, așa cum aveau loc ele în anii copilăriei sale. „Totul era bine pregătit din timp, pe parcursul Postului Mare, deoarece gospodinele știau că în săptămâna Paștelui trebuie să respecte tradițiile satului. Bunăoară, cu un colac rotund, împletit frumos, împodobit cu ouă roșii și bucăți de cozonac, rudele mergeau în vizită unele la altele. Așa, trei zile de Paști, cu aceste daruri speciale, plecam la mama, la bunica, la nașa, la surorile mai mari. Erau daruri de Paști de care a cam uitat lumea. Colacii mai mari erau pentru mama, pentru nașa. Colacii mai mici erau destinați surorilor mai mici”, își deapănă Vera amintirile.
Ritualul coacerii cozonacului de Paște, cu care se mergea la biserică în Noaptea Învierii, era unul deosebit. „Din timp, noi plecam la Bolgrad după mirodenii speciale pentru cozonacul de Paști. Cozonacul era copt din multe gălbenușuri de ou, amestecate cu toate cele necesare pentru o coptură delicioasă. Cel mai important mi se pare faptul că la covata de frământat aluatul se adunau mai multe rude, fiicele veneau la mama, vecinele veneau și ele, ca să frământe cât mai îndelung aluatul. Noi deprinsesem de la mame, de la bunici, că pentru a activa procesul de creștere, aluatul are nevoie de frământare intensă. Coca de cozonac se încălzea de la mâinile gospodinelor care o frământau și avea putere să crească. Așa cum aluatul are nevoie de liniște, în Săptămâna Paștelui era recomandat ca în familii să nu fie certuri. Femeile dormeau separat de bărbați. Era un ritual legat de sfințenie sufletească și trupească. Nu pot să uit cum în zilele de joi și vineri, prin sat plutea aroma de cozonac cu nuci, cu dulceață de trandafir”, povestește Vera Caminschi, cu o doză de regret că în prezent „totul e diferit, tot mai puțini coc cozonacul acasă”.
Pâinea din epoca modernizării
În discuția noastră nu am putut evita subiectul risipei alimentare, care a devenit un adevărat viciu al zilelor noastre. „Risipa alimentară? La țară, prin sate, acest fenomen e mai rar întâlnit. Oamenii cumpără calculat, iar cei care coc acasă fac în așa fel încât pâinea, cozonacul să se păstreze foarte bine, mai bine decît produsele din comerț. Îmi amintesc cum cozonacii de Paști din anii copilăriei noastre se păstrau până la Duminica mare. Dacă erau cam mulți, se făcea cvas din cozonac, care era un deliciu. Și ouăle vopsite unse cu ulei se păstrau perfect dacă erau ținute în beci, la răcoare, așa că niciun ou nu se arunca. Acum, risipa alimentară e legată mai mult de nunți, de cumetrii. Vreau să cred că nu sunt dintre cei care își permit să arunce pâinea de Paști. Cei care coc acasă cunosc bine câtă muncă e depusă până a avea pâine pe masă, de asta sunt mai cruțători, mai echilibrați”, crede Vera.
Rămâne pâinea la fel de sfântă și în epoca modernizării? E o întrebare la care Vera caută răspunsuri în fiecare zi. „În epoca noastră, a modernizării, lucrurile s-au mai schimbat, e altfel decât pe timpuri, când pâinea era sfântă. Tot mai puțini conștientizează că pâinea e acel produs alimentar care însoțește omul de la naștere până la moarte”, constată interlocutoarea ZdG, precizând că atunci când a inițiat Muzeul Pâinii, la asta s-a gândit cel mai mult. Apropo, muzeul se află în sediul primei școli din localitate, cea din 1936. Sute de copii ai satului au trecut prin această școală. Astăzi, vizitatorii muzeului nu au vârstă. Aici, vizitatorii sunt prinși în diferite ritualuri, fiind serviți cu pâine caldă, cu ceai din plante curative, cu vin de casă. „Când organizam muzeul, mi-am amintit de toate tradițiile legate de pâine. La nașterea unui copil, bucuria era consemnată cu un colac special; la botez, la cununie sau pe ultimul drum oamenii sunt însoțiți de pâine, potrivit ritualului. Asta am văzut la bunica, după care – la mama. În 1998, cei 12 colaci tradiționali pe care i-am descoperit erau reali, erau din viață. Cu timpul, au început să dispară. De asta am insistat ca în muzeu să fie prezentați cei 12 colaci de nuntă, dar și ceilalți opt colaci ce țin de alte ritualuri, precum Crăciunul, Lăsatul Secului sau Duminica Mare. Da, colacii au denumiri variate: plocon, pupăză de mireasă, colac de mire, colac pentru socru, pupăză de soacră, colac pentru preot la cununie”, explică Vera Caminschi.
Vizitatorii Muzeului Pâinii au la dispoziție și cinci trasee turistice locale: balta cu nuferi, Muzeul de Istorie și Etnografie al satului Văleni, vizionarea panoramei Lacului Beleu la cele două turnuri de supraveghere a păsărilor, Observatorul cu Planetariul din satul Brânza, pensiunea „Eco Village Văleni”, traseul Cărarea lui Petru Rareș sau gârla Manolescu. Pe parcursul anilor, Muzeul Pâinii de la Văleni a fost vizitat de turiști din Germania, Olanda, Ucraina, Rusia, China, Marea Britanie.
