Principală  —  Parteneriat   —   Programul Next Level, ediția a…

Programul Next Level, ediția a III-a, s-a încheiat cu o vizită de studiu în satul Cărbuna 

Programul de dezvoltare a capacităților Next Level, ediția a III-a, organizat de Alianța Asociațiilor de Băștinași din Moldova, a culminat cu o vizită de studiu organizată în satul Cărbuna, raionul Ialoveni. Evenimentul a reunit peste 60 de participanți – reprezentanți ai autorităților publice locale (APL) și ai asociațiilor de băștinași – oferindu-le oportunitatea de a vedea direct cum parteneriatele locale eficiente se transformă în rezultate concrete pentru comunitate.

Vizita, desfășurată sub genericul „Next Level: rezultatele care vorbesc”, a evidențiat un model de succes de colaborare între APL, asociațiile de băștinași (AdB) și diasporă, demonstrând impactul investițiilor strategice și al implicării civice. Selectarea localității Cărbuna drept gazdă a vizitei nu a fost întâmplătoare, aceasta fiind comunitate beneficiară a ediției a II-a a Programului Next Level și un exemplu relevant de colaborare armonioasă și funcțională între Asociația de băștinași și APL, transpusă în rezultate concrete pentru dezvoltarea locală.

Un exemplu elocvent este comunitatea din Cărbuna, unde colaborarea dintre administrația publică locală și Asociația de băștinași „Ghiocel de Cărbuna” a generat proiecte durabile, cu impact direct asupra calității vieții locuitorilor. Primarul localității, Constantin Cecoi, a subliniat importanța acestui parteneriat:

„Primăria este cumva restrânsă în gama de atragere a investițiilor, dar Asociația Obștească este un partener de încredere, pentru că toate activitățile se fac pentru comunitate”.

La rândul său, Aliona Inculeț, directoare executivă a asociației, a evidențiat evoluția organizației după participarea în program:

„Next Level ne-a ajutat să devenim mai profesioniști, să utilizăm instrumente moderne de management și să extindem portofoliul de proiecte. Astăzi, avem o comunitate mobilizată, inclusiv peste 500 de membri ai diasporei implicați activ în dezvoltarea localității”.

Un rol important în transformarea comunității îl au și tinerii. Potrivit Cristinei Rață, responsabila pe lucru cu tinerii, aceștia contribuie activ la identificarea problemelor și implementarea soluțiilor:

„Tinerii nu sunt doar beneficiari, ci inițiatori de proiecte – ei mobilizează voluntari, dezvoltă spații comunitare și contribuie la crearea unui mediu mai incluziv și mai dinamic”.

Proiecte care schimbă comunitatea

Participanții au descoperit la fața locului o serie de inițiative implementate în Cărbuna, care demonstrează impactul colaborării locale:

  • Energie verde și infrastructură durabilă: parc fotovoltaic de 30 kW care asigură iluminatul public, sisteme fotovoltaice pentru alimentarea cu apă și modernizarea drumurilor locale; 
  • Proiecte sociale: spălătoria socială destinată persoanelor vulnerabile, campanii de caritate și programe pentru seniori; 
  • Inițiative de mediu: salubrizări, plantări, reabilitarea izvoarelor și instalarea sistemelor de supraveghere video; 
  • Educație și tineret: ateliere, tabere, proiecte de incluziune și dezvoltarea spațiilor de recreere; 
  • Patrimoniu și dezvoltare comunitară: centrul de meșteșuguri „Făuritorii Neamului”, restaurarea unor obiective turistice și organizarea festivalurilor locale. 

Turul de bune practici a inclus vizitarea unor obiective reprezentative, precum beciul „Peștera Balaurului”, spălătoria socială, parcul cu panouri fotovoltaice, gimnaziul, terenul de mini-fotbal și Castelul „Sfântul Ilie”.

Rezultatele programului „Next Level”

Ediția a III-a a programului a reunit 30 de asociații de băștinași și 30 de autorități publice locale din întreaga țară. În cadrul programului:

  • au fost organizate 3 blocuri de instruiri cu 12 sesiuni tematice; 
  • 20 de AdB-uri și 20 de APL-uri au beneficiat de mentorat personalizat prin facilitare; 
  • au fost organizate 2 vizite de studiu cu scopul de preluare de bune practivi și schimb de experiență în localitățile Mereni (Anenii Noi) și Cărbuna (Ialoveni);
  • au fost realizate total 120 vizite de facilitare cu sprijinul a șase facilitatori; 
  • au fost încheiate 20 acorduri de colaborare, însoțite planuri de lucru comun/de activități cu APL între AdB-uri și APL-uri; 
  • opt organizații au beneficiat de implementarea sistemului de management 1C pentru ONG-uri. 

Aceste activități au contribuit la consolidarea unei rețele active de organizații și lideri locali, capabili să genereze schimbări durabile în comunitățile lor.

Printre cele 30 de asociații de băștinași beneficiare ale ediției a III-a se numără organizații din întreaga țară, inclusiv din Moșana, Bubuieci, Bobeica, Șoldănești, Tuzara (Călărași), Bolțun, Anenii Noi, Șamalia, Ceadîr-Lunga, Ialoveni, Frăsinești, Mărculești, Sănătăuca, Cîrnățeni, Cuhnești, Valea Norocului (Sîngerei), Drochia, Călărași, Zubrești, Budești, Holercani, Văleni, Mîrzaci, Ghindești, Tigheci, Tudora, Cobusca Nouă, Telenești, Logănești și Palanca, demonstrând amploarea și diversitatea inițiativei la nivel național.

Participanții au apreciat caracterul practic al instruirilor și oportunitatea de a discuta provocările curente într-un cadru profesionist de învățare:

„Am însușit noi strategii de comunicare. Am învățat soluții digitale inovatoare, fapt ce ne va permite să acționăm mai rapid”, a menționat Vasile Zaharia, director executiv AO „Fireman” din Călărași. 

„Este o bună oportunitate de a ne dezvolta noi, ca asociații de băștinași, care vor să crească și să prospere”, a menționat Nina Groian, directoare executivă AO „Dor de casă” din Logănești. 

„Instruirile valoroase și bunele practici împărtășite ne vor ajuta să dezvoltăm o comunitate mai puternică și conectată”, a spus Mariana Rusu, primara satului Bolțun din raionul Nisporeni.

„Instruirile au conectat oameni cu aceleași inspirații și care țintesc dezvoltarea comunității de baștină”, susține Nadejda Todiraș, directoare executivă „Ghindeștenii de pretutindeni”. 

Un model de dezvoltare replicabil

Vizita de studiu a confirmat eficiența unui model de colaborare bazat pe parteneriat:
APL + Asociația de Băștinași + Diaspora + Comunitate = dezvoltare durabilă.

Programul „Next Level” este realizat cu sprijinul proiectului PNUD-Elveția „Consolidarea coeziunii sociale prin participare incluzivă și cetățeni implicați”, contribuind la crearea unor comunități mai reziliente, mai conectate și mai implicate cu oameni dedicați și #UnițipentruAcasă!