Principală  —  Investigatii  —  Dosar   —   DOC/ Detalii noi despre autorul…

DOC Detalii noi despre autorul accidentului de pe bd. Decebal, în urma căruia o mamă de 29 de ani a decedat: Afacerist cu firmă aproape de faliment. A beneficiat în CINCI cazuri penale de avocați plătiți de stat, în timp ce tatăl său gestionează o firmă cu venituri de milioane

Dragomir Popovici, autorul accidentului de pe bd. Decebal din seara zilei de 24 iulie, în urma căruia a decedat o mamă de 29 de ani, despre care ZdG a constatat anterior că a fost vizat într-o serie de dosare penale după ce a fost prins în stare de ebrietate la volan, este proprietarul unei companii intrate recent în insolvabilitate, din cauza datoriilor. 

Tatăl acestuia gestionează în satul natal o companie cu activități în agricultură, specializată în exportul fructelor, firmă care are constat venituri de câteva milioane de lei pe an. Chiar și așa, în perioada 2016-2022, ZdG a constatat că Dragomir Popovici a beneficiat în cinci dosare penale, unul deschis pentru escrocherie, iar celelalte pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate, de asistență juridică garantată de stat pentru că ar fi fost o persoană care nu dispunea de resurse financiare suficiente pentru a-și angaja un avocat. 

În toată această perioadă, pe rețelele de socializare, tânărul a afișat, constant, poze din locații luxoase sau de la volanul unor mașini scumpe.

În aprilie 2023, autoritățile au constatat că situația financiară a lui Dragomir Popovici s-a îmbunătățit, astfel că au cerut de la acesta restituirea în bugetul de stat a banilor plătiți de stat pentru avocații care l-au apărat. Popovici însă nu s-a conformat deciziei. 

Dragomir Popovici/Sursa: ok.ru

Dragomir Popovici are 32 de ani. Este originar din comuna Colicăuți, raionul Briceni. A fost reținut de poliție la 10 zile, după ce pe 24 iulie 2023, fiind la volanul unui Mercedes, a intrat pe contrasens și a provocat un accident rutier în care au fost implicate alte trei mijloace de transport. Cinci persoane au ajuns la spital cu traumatisme, iar la 6 august, Doinița Prodan, în vârstă de 29 de ani, o tânără mamă a două fete, a decedat în urma rănilor provocate. 

Conform informațiilor colectate de ZdG din surse publice, numele său a figurat sau încă figurează în mai multe dosare penale, majoritatea dintre ele deschise în baza articolului 264¹ din Codul Penal: „Conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe”. În noiembrie 2021, instanța decidea condamnarea lui la muncă neremunerată în folosul comunității în unul dintre dosarele penale și-i anula permisul de conducere. 

Citiți și: Profilul penal al șoferului care a comis accidentul de pe bd. Decebal, reținut de Poliție după 10 zile. În 2016 a fost amnistiat. În 2021, fusese condamnat la închisoare și anunțat în căutare, iar permisul – anulat. Are pe rol dosare penale

Dragomir Popovici, fotografiat cu un chipiu pe care era indicat „Poliția”

În cinci cazuri a beneficiat de avocați plătiți de stat

Dintr-o decizie privind recuperarea cheltuielilor pentru acordarea asistenței juridice garantate de stat emisă de Oficiul Teritorial (OT) Chișinău al Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat (CNAJGS) pe 27 aprilie 2023 aflăm că Dragomir Popovici a beneficiat, în perioada în care era urmărit penal, de avocați plătiți de stat. 

În decizia din 27 aprilie 2023, Popovici era anunțat că „în urma efectuării testului la venit, pe parcusul procesului de asistență juridică garantată de stat, situația dvs financiară s-a îmbunătățit în vederea pierderii totale a dreptului la asistență juridică calificată, fapt despre care ați fost obligat să informați OT Chișinău al CNAJGS în conformitate cu legea…”. În decizia semnată de Sergiu Chiruța, coordonatorul OT Chișinău, se preciza că Dragomir Popovici urma să restituie în bugetul de stat, benevol, serviciile juridice prestate de avocatul Victor Andrușciac în termen de 30 de zile, în caz contrar, ea urmând să fie executată silit. 

Elena Luchița, consultantă în cadrul OT Chișinău al CNAJGS a confirmat pentru ZdG că Dragomir Popovici a beneficiat în cinci rânduri de apărători plătiți de stat în cauzele penale în care a fost vizat. „Dlui a beneficiat de asistență juridică garantată de stat în anul 2016, în baza articolului 264¹, alineat 3. După aceasta, în 2022, la 4 aprilie, a beneficiat de asistență juridică de urgență, garantată de stat. Persoana a fost reținută în cadrul unui proces penal în baza articolului 190, alineatul 1 (Escrocheria, n.r.).  După aceasta, la 14 aprilie 2022, acesta a beneficiat de asemenea de asistență juridică garantată de stat în baza articolului 264¹, alineatul 1. La 21 aprilie 2022, de asemenea a beneficiat de asistență juridică garantată de stat în regim de urgență. Persoana a fost reținută în cadrul unui proces penal în baza articolului 264¹, alineat 4. La 14 iunie 2022 a beneficiat de asistență juridică garantată de stat. Temeiul a fost: interesele justiției cer participarea avocatului în ședința de judecată”, a precizat Elena Luchița. 

Reprezentanta CNAJGS a menționat că în cadrul asistenței juridice de urgență, adică în cazul reținerii unei persoane, persoane beneficiază obligatoriu de asistență juridică garantată de stat. „Precum și la 14 iunie 2022 era un temei obligatoriu pentru care se desemnează avocat garantat de stat, când interesele justiției cer participarea avocatului în ședințele de judecată. În celelalte cazuri, da, temei pentru acordarea asistenței juridice garantate de stat a fost lipsa resurselor financiare”, a punctat consultanta CNAJGS. 

„Este prevăzută procedura de recuperare a cheltuielilor care au fost suportate de stat dacă pe parcursul asistenței juridice garantate de stat, după termenul de un an, se efectuează testul la venit al persoanei. Respectiv, dacă situația persoanei se îmbunătățește, se pierde dreptul la asistența juridică garantată de stat și se recuperează cheltuielile care au fost făcute. OT a transmis decizia persoanei. Dlui, din câte pot vedea, nu a recepționat decizia, respectiv ea a fost făcută publică. După 15 zile de la publicarea ei, decizia se transmite Serviciului Fiscal de Stat (SFS), pentru executare conform Codului de Executare a R. Moldova. Respectiv, creanța se află în gestiunea SFS. Nu putem să vă spunem despre ce sumă este vorba”, a menționat Elena Luchița, cu referire la cazul lui Dragomir Popovici. 

Consultanta OT Chișinău a CNAJGS a precizat pentru ZdG că atunci când se decide ca o persoană să beneficieze de asistență juridică garantată de stat, conform regulamentului, dacă ea este majoră, se verifică doar veniturile sale, ale soției/soțului și ale copiilor minori, nu și veniturile părinților sau ale altor rude. 

Cele cinci cazuri în care a beneficiat de avocați plătiți de stat

Primul caz în care Dragomir Popovici a primit avocat de la stat datează din 2016. ZdG a scris despre acest caz. Popovici a fost prins în stare de ebrietate la volan, a refuzat să fie testat, a fost judecat, dar judecătorul l-a amnistiat și nu i-a retras permisul. 

În aprilie 2022 el a fost reținut într-un alt dosar penal, deschis pentru escrocherie. Este al doilea dosar penal în care statul i-a pus la dispoziție un avocat, plătit din bugetul de stat. Conform unei sentințe emise de Judecătoria Edineț în decembrie 2022, Popovici a fost învinuit că a cumpărat de la compania GT „K&D AGRO” 12 mii de kg de mere la prețul de 5,5 lei/kg fără să-i achite Cristinei Fencovschi, fondatoarea și administratoarea firmei suma convenită, 66 de mii de lei.

„După transportarea merelor, pentru a-i insufla încredere victimei, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, ducând-o în eroare i-a comunicat precum că poate să-i facă transfer a banilor pentru procurarea merelor, ca mai apoi să-i comunice că, compania sa a fost lichidată și-i va aduce banii în numerar. Mai mult, la nenumăratele solicitări ale părții vătămate de a se achita pentru marfa procurată, cet. Popovici Dragomir, sub diferite pretexte inventate, amâna pentru о altă dată achitarea sumei, iar ulterior, chiar s-a eschivat de la discuțiile atât verbale, cât și telefonice, pentru a clarifica situația creată”, se menționa în sentință. 

În timpul procesului, acesta a fost deja apărat de trei avocați. Dragomir Popovici și-a recunoscut vina şi a declarat că se obligă să restituie părții vătămate datoria formată, conform recipisei, copia căreia a anexat-o la materialele cauzei, și că s-a împăcat cu partea vătămată. O cerere privind încetarea procesului a depus și partea vătămată – Cristina Fencovschi în legătură cu împăcarea părților. „Cu inculpatul s-au împăcat, ultimul a eliberat recipisă prin care se obligă achitarea datoriei”, declara Cristina Fencovschi în instanță. Astfel, judecătoarea Lilia Țurcan dispunea încetarea procesului penal. 

Pentru că nu a achitat datoria promisă în cadrul examinării cauzei penale, familia Fencovschi s-a adresat în instanța de judecată, iar în luna martie 2023, Judecătoria Edineț a emis hotărârea prin care-l obliga pe Dragomir Popovici să achite suma de 100 de mii de lei  cu titlu de despăgubire a prejudiciului rezultat din infracţiune şi suma de 5 mii de lei cu titlu de prejudiciu moral. Eugeniu Fencovschi, avocatul care a reprezentat-o pe Cristina Fencovschi în litigiu (și soțul ei) a precizat pentru ZdG că Dragomir Popovici nu a achitat acea datorie. „Acum el se află în căutare. L-am dat la executorul judecătoresc. A fost intentată procedura de executare și la 1 august curent a fost emisă încheierea Judecătoriei Edineț cu privire la anunțarea în căutare. A fost admis demersul executorului”, a precizat Eugeniu Fencovschi. 

Celelalte trei dosare penale în care Dragomir Popovici a beneficiat de asistență juridică garantată de stat au fost deschise pentru că acesta a fost prins în stare de ebrietate la volan. Două dintre aceste dosare au fost deschise în aprilie 2022, ambele în perioada în care Popovici era deja privat de dreptul de a conduce mijloace de transport, conform unei decizii judecătorești din noiembrie 2021. 

În alt dosar, Dragomir Popovici a beneficiat de avocat de la stat în cadrul dosarelor penale aflate pe rolul Judecătoriei Chișinău. ZdG a scris că la ultima ședință, care a fost programată în luna iunie, s-a dispus „aducerea silită a inculpatului”, semn că acesta nu se prezenta la examinarea dosarului penal. 

Dragomir Popovici/Sursa foto: ok.ru

Decizii judecătorești în care a fost obligat să achite datorii totale de sute de mii de lei

În ultimii ani, Dragomir Popovici a fost acționat în judecată și pentru alte datorii. În noiembrie 2022, instanța a dispus încasarea de la Popovici a unei datorii în sumă de 35,1 mii de lei în folosul „Incaso”, o companie privată specializată în colectarea şi recuperarea datoriilor. 

În mai 2022, Dragomir Popovici a fost obligat de instanță să achite organizației de creditare nebancară „Aventus Finance” suma de 4 mii de lei. 

În octombrie 2022, Judecătoria Chișinău, dispunea încasarea de la Dragomir Popovici în beneficiul companiei de asigurări Donaris Vienna Insurance Group a sumei de 21,4 mii de lei cu titlu de despăgubire de asigurare.

În 2019, tot Judecătoria Chișinău dispunea rezilierea contractului de locațiune semnat de la Dragomir Popovici cu o persoană fizică și îl obliga să restituie datoriile neachitate în sumă de 800 de euro și circa 16 mii de lei. 

În 2017, Dragomir Popovici împreună cu o altă persoană au fost obligate de instanță să achite un prejudiciu de 44,6 mii de lei către firma „Nagoltrans” SRL, specializată în darea automobilelor în arendă. 

Într-un alt litigiu, din 2015, instanța a refuzat să emită o ordonanță judecătorească de aplicare a măsurilor de protecție a victimei violenței în familie în privința lui Dragomir Popovici după ce prietena acestuia din acea perioadă s-a plâns la poliție că ar fi fost maltratată și insultată. Judecătoarea Cornelia Vârlan a respins însă demersul. 

În august 2014 tot Judecătoria Edineț dispunea încasarea de la Dragomir Popovici în folosul unei alte companii de microfinanțare, „Easy Credit”, a sumei de 6,4 mii de lei. În aceeași perioada, 2014-2015, Popovici a fost obligat de instanță să achite, în total, 6,8 mii de euro către trei persoane fizice. 

Fondator și administrator de firmă ajunsă aproape de faliment

Deși a beneficiat de avocat de la stat, fiind considerată o persoană fără resurse financiare, și acționată în judecată de mai multe ori pentru datorii, pe rețelele de socializare, Dragomir Popovici a afișat, constant, poze din locații luxoase sau de la volanul unor mașini scumpe. 

Datele publice arată că Dragomir Popovici este actual fondator și administrator al firmei „Meridian Retail”, cu activități în comerț. Aceleași date arată că Dragomir Popovici a preluat compania la începutul acestui an de la alte două persoane fizice. Pe Linkedin însă, Liubomir Popovici, fratele lui Dragomir, scrie că lucrează la această firmă încă din 2018. 

Deși informațiile publice arată că, în 2021, compania „Meridian Retail” „avusese venituri de aproape 5 milioane de lei și profit de circa un milion de lei, în mai 2023 ea a intrat în insolvabilitate pentru că a acumulat mai multe datorii. ZdG a aflat că cererea introductivă de intentare a procesului de insolvabilitate a fost depusă de compania de microcreditare „Microinvest”.

Tata, proprietar de firmă cu venituri de peste 2 milioane de lei în ultimii șase ani

În comuna Colicăuți, raionul Briceni, tatăl lui Dragomir Popovici deține o companie cu activități în agricultură: „Vildicom-Fruct” SRL. Compania este specializată în exportul fructelor, ea gestionând mai multe terenuri cu livezi în raionul Briceni. Datele publice arată că în ultimii șase ani, compania a avut constant venituri anuale de peste 2 milioane de lei și profit de peste jumătate de milion de lei în fiecare an. 

Reprezentanți ai autorităților locale din Colicăuți, contactați de ZdG, ne-au informat că familia Popovici dezvoltă în localitate activități în agricultură și au precizat că nici unul dintre membrii ei nu sunt implicați, la nivel local, în politică. 

Ion Popovici, tatăl lui Dragomir Popovici: Nu vreau să vă spun nimic. Nu pot să vă dau numărul avocatului. Nu-l am, nu corespondez cu el. Ce explicații să am eu? Ce, el e de doi ani sau ce? Eu nu am nicio explicație. El e de 32 de ani, el are a lui părere și a lui viziune. Mai mult nu pot discuta nimic.” 

ZdG a încercat, fără succes, să discute cu avocații lui Dragomir Popovici. Stela Sandu, care l-a apărat anterior în mai multe dosare, inclusiv în momentul reținerii sale pentru 72 de ore în această lună, ne-a zis că nu mai este avocata lui, iar Anatolie Toia, un alt apărător, nu a răspuns la apelurile ZdG. 

„Dacă noi am fi confiscat bunul într-o fază sau alta, cu siguranță, nu am fi ajuns la tragediile respective”

Conform Codului Contravențional, conducerea vehiculului fără permis de conducere se sancţionează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale (1500-3000 de lei). Sancțiunea este mai dură dacă ești prins fără permis și în stare de ebrietate la volan. Această faptă se sancționează conform Codului Penal, persoana riscând muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore (25 sau 30 de zile de muncă de opt ore) sau închisoare de până la 1 an.

Viorel Cernăuțeanu, șeful IGP

Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), a declarat pentru ZdG că  în 2021, poliția a propus modificarea legii și confiscarea bunului persoanei care a fost prinsă în stare de ebrietate la volan sau fără permis de conducere.De ce nu am recurge inclusiv la confiscarea bunului? Așa, și cel care deține mijlocul de transport și cel care-l transmite va fi mai prudent. Această propunere a poliției nu a fost acceptată, pentru că au fost anumite obiecții din partea unor autorități, inclusiv de la Ministerul Justiției, care a considerat că este mult prea dur de a pretinde la un bun al unei persoane în asemenea situații”, a precizat acesta.  „Eu deja am inițiat procedura de revizuire. Am două exemple foarte clare. Exemplul  de la Stăuceni, unde cei doi copii, bicicliști, au fost spulberați de o persoană privată de dreptul de a conduce și exemplul recent de pe bd. Decebal. Dacă noi am fi confiscat bunul într-o fază sau alta, cu siguranță, nu am fi ajuns la tragediile respective”, a precizat Cernăuțeanu. 

Citiți aici despre celelalte dosare penale în care este sau a fost vizat Dragomir Popovici: DOC Profilul penal al șoferului care a comis accidentul de pe bd. Decebal, reținut de Poliție după 10 zile. În 2016 a fost amnistiat. În 2021, fusese condamnat la închisoare și anunțat în căutare, iar permisul – anulat. Are pe rol dosare penale