Principală  —  IMPORTANTE   —   Igor Dodon, nemulțumit că președinta…

Igor Dodon, nemulțumit că președinta Maia Sandu a întors Parlamentului mai multe legi, care potrivit șefei statului „conțin prevederi pentru hoți și pun costurile de implementare pe umerii oamenilor cinstiți”

Igor Dodon este nemulțumit că președinta Maia Sandu a întors în Parlament mai multe legi, care potrivit șefei statului „conțin prevederi pentru hoți și pun costurile de implementare pe umerii oamenilor cinstiți”.

Igor Dodon a scrie pe Facebook că Sandu, împreună cu FMI, pledează împotriva Legii cu privire la anularea așa-numitei „legi a miliardului”, în baza căreia guvernele anterioare au pus pe umerii cetățenilor noștri miliardul furat din cele trei bănci.

De celalată parte, președinta Maia Sandu spune că a respins legea respectivă, în special pentru că „legea dată nicidecum nu ușurează povara acestei datorii pentru cetățeni – miliardul furat cum a fost la hoți așa și va rămâne la ei, dacă nu se apucă procuratura de treabă. Ceea ce se întâmplă prin această lege este transformarea unei datorii de stat în inflație și instabilitate financiară. Cu alte cuvinte, tot cetățenii achită miliardul furat, dar deja prin prețuri crescute și dobânzi mai mari la credite”.

Președintele PSRM este nemulțumit și pentru că „Sandu a întors Parlamentului Legea Nr. 69 și 70 din 23.04.2021, potrivit cărora statul va compensa cheltuielile la energia electrică pentru consumatorii casnici, pentru lunile aprilie și mai. Este vorba despre acordarea unui sprijin a peste 1,2 milioane de gospodării”.

Motivul este inechitatea, susține șefa statului.

Ajutorul statului pe perioada pandemiei trebuie să meargă spre cei care chiar au nevoie. Aprobarea acestei legi ar însemna că din impozitele noastre, ale tuturor, vor primi compensații și oamenii cu venituri mari și foarte mari. Aceste compensații trebuie să ajungă la oamenii nevoiași, nu la deputați și miniștri sau la proprietari de castele și mașini luxoase, a menționat șefa statului.

Igor Dodon mai spune că „Sandu a respins Legea nr. 60 cu privire la comerțul intern de teama Uniunii Europene. Acest proiect de lege stabilește o normă obligatorie pentru rețelele comerciale unde ponderea mărfurilor autohtone ar fi constituit cel puțin 50%”.

Președinta Maia Sandu declară că este o lege pornită dintr-o intenție bună, dar în varianta în care a fost votată va duce la creșterea prețurilor și încalcă angajamentele din Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Promulgarea legii în formula actuală va afecta exporturile spre Uniunea Europeană. Până în iulie, când o să avem un alt Parlament, o să propunem o variantă îmbunătățită a acestei legi, susține președinta R.Moldova.

Igor Dodon s-a arătat nemulțumit și de faptul că șefa statului a întors Parlamentului Legea Nr. 72, care ar fi oferit actualului Guvern interimar dreptul de a semna acorduri internaționale cu obligații financiare pentru R. Moldova și dreptul de a angaja și demite funcționari și persoane cu funcție de demnitate publică.

Astfel, „Moldova nu va primi peste 50 de milioane de dolari asistență externă pentru finanțarea a sute de proiecte de alimentare cu apă potabilă, inclusiv proiecte foarte importante pentru orașele Soroca și Comrat”, susține președintele PSRM.

Au rămas mai puțin de două luni până la alegeri. Moldova nu are niciun angajament financiar internațional care nu ar răbda două luni pentru a fi semnat, iar numirile și demisiile în agenții și ministere trebuie să le facă Guvernul plenipotențiar, care va fi numit după alegeri, nu Voicu, Nagacevschi sau alți oameni întâmplători dintr-un Guvern demis, spune președinta R.Moldova.