Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Președintele raionului Fălești, care…

DOC Președintele raionului Fălești, care anterior ar fi fost surprins beat la volanul automobilului de serviciu, nu a fost sancționat

Foto: nordnews.md

Președintele raionului Fălești, Sergiu Fîntîna, care pe 24 noiembrie ar fi fost surprins beat la volanul automobilului de serviciu cu numere guvernamentale – RM A 138, în apropierea satului Răuțel, vizavi de o stație PECO, nu a fost sancționat, informează nordnews.md.

Potrivit sursei citate, pe 27 noiembrie, jurnalistul NordNews Nicolai Coșeru a fost chemat la Inspectoratul de Poliție Fălești pentru a fi audiat pe marginea incidentului din 24 noiembrie, în care a fost implicat președintele raionului Fălești, Sergiu Fîntîna.

„Am fost audiat în calitate de martor. Oamenii legii au deschis un dosar contravențional pe numele lui Sergiu Fîntîna. Le-am relatat despre toate cele întâmplate în seara zile de 24 noiembrie, atunci când echipa de filmare NordNews l-a surprins băut pe președintele raionului Fălești, Sergiu Fîntîna. Sper foarte mult ca oamenii legii, cât mai curând posibil, vor face lumină pe cazul dat, iar ulterior, cei vinovați vor fi trași la răspundere”, a spus Coșeru.

După mai bine de două săptămâni, Nicolai Coșeru a primit o scrisoare prin care a fost informat că nu este posibil de demonstrat vinovăția acestuia”.

„Examinând înregistrările video nu se demonstrează cu certitudine conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate de către domnul Fîntînă Sergiu și nu este posibil de demonstrat vinovăția acestuia”, se arată în document.

Vicepreședintele organizației teritoriale a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Sergiu Fîntîna, a fost ales președinte al Consiliului raional Fălești pe 30 noiembrie 2019.

A doua zi după incident, pe 25 noiembrie, reprezentanții Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) au venit cu o reacție pe marginea acestui subiect.

„PSRM cheamă toți cetățenii la responsabilitate, indiferent de culoarea politică ori funcția deținută. Conducerea mijlocului de transport după consumarea băuturilor alcoolice este nu doar interzisă, dar și condamnabilă. Urmează să avem o întâlnire cu președintele raionului Fălești, pentru a afla detaliile cazului dat și dacă, într-adevăr, era la volan sub influența alcoolului. În funcție de informațiile obținute, vor urma acțiuni conforme statutului formațiunii noastre”, se arăta într-un comunicat de presă.