STUDIU Propaganda rusă și ghicitul în cărți: WatchDog a monitorizat canale TikTok și YouTube, specializate pe teme ezoterice, cu materiale care vizează politica R. Moldova

„Propaganda rusă exploatează misticismul, astrologia, ghicitul în cărți de Tarot și alte teme ezoterice pe Tiktok și Youtube pentru a-și promova narațiunile în rândul unui public mai puțin interesat de politică, dar vulnerabil la conspirații” – aceasta este una dintre concluziile unei analize realizate de WatchDog.MD, publicată pe 13 octombrie.
Experții WatchDog.MD au monitorizat 21 de canale de Youtube și Tiktok specializate în tarologie și astrologie și a descoperit în materialele difuzate aceleași narațiuni pe care le răspândește Kremlinul. Printre acestea: „Moldova este condusă din exterior și nu decide singură nimic”, „guvernarea este dictatorială și doar opoziția pro-rusă reprezintă cu adevărat poporul”, „integrarea în UE înseamnă instabilitate politică și război”.
Experții au observat că așa-numitele „ghicitoare” de pe TikTok și YouTube repetă aproape exact aceleași teme ca Igor Dodon, Ilan Șor sau Maria Zaharova, „doar că ambalate retoric pentru a fi atractive unui public care nu-i neapărat interesat în politică”.
În 27 din 48 de materiale care abordează politica din R. Moldova este menționată Maia Sandu, fiind „protagonista principală” a tuturor narativelor depistate. „Aproape toate momentele de sexism și etichetare insultativă o vizează anume pe ea”, spun experții.
În contrapunere cu șefa statului este pusă bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, care a fost condamnată la 7 ani de închisoare și obligată să dea statului 40 de milioane de lei, bani care ar fi fost folosiți pentru finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”. „Ghicitoarele” o prezintă pe Guțul drept „victimă a dictatoarei Sandu, o conducătoare iubită de popor și o mamă familistă”.
„Guțul e prezentată ca un fel de anti-Sandu, iar ceilalți politicieni de opoziție sunt meționați foarte rar. Asta concentrează atenția publicului și creează un cadru simplu, ușor de digerat, de tipul „lupta între două femei”, ceea ce e și mai ușor de ambalat cu retorică sexistă (ex. Guțul are familie și doi copii, spre deosebire de Maia Sandu)”, se arată în studiul citat.
În concluzie, autorii analizei relevă faptul că temele ezoterice nu aduc inovație la nivel de conținut: „ele reproduc aceleași mesaje pro-Kremlin, doar că le reambalează într-o formă atractivă pentru un public al cărui interes principal nu este politica”. Scopul major rămâne, conform experților, subminarea încrederii în instituțiile și procesele democratice, printr-un discurs apocaliptic ce invocă autorități „cosmice” sau „mistice”.
„Acest tip de retorică are un potențial ridicat de a induce frică, dezbinare și radicalizare, mai ales în rândul audiențelor vulnerabile la conținut conspiraționist. (…) Rezultatele analizei evidențiază un cadru narativ eficient, care combină misticismul, geopolitica și sexismul într-o formulă coezivă, menită să exploateze frustrările și breșele sociale existente. Publicul atras de acest conținut, cu un nivel redus de gândire critică, reprezintă un factor de risc semnificativ pentru amplificarea și diseminarea mesajelor ostile”, au concluzionat experții.
De La Vraji La Vrajeala Propganda Rusa Si Ghicitul Pe TikTok Final by Ziarul de Gardă