Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   2 milioane pentru reparaţia drumului…

2 milioane pentru reparaţia drumului spre Muzeul memorial Alexei Mateevici din Zaim

La 26 aprilie, a fost lansat proiectul “Drum de acces spre Muzeul memorial Alexei Mateevici din s. Zaim”. Proiectul este finanţat în proporţie de 90 % din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională. Contribuţia Primăriei comunei Zaim reprezintă 10% din valoarea proiectului.

“Comuna Zaim este unică în felul său prin faptul că a dat poporului român un mare om al culturii. Localitatea a reuşit să păstreze memoria vie a celui care a fost Alexei Mateevici prin conservarea a tot ce a lăsat în urma sa marele poet basarabean. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor a susţinut şi susţine iniţiativele menite să sprijine interesul pentru patrimoniul cultural. Proiectul lansat la Zaim nu este atât de important ca investiţie financiară, cât ca şi valoare spirituală. Drumul care va duce spre Muzeul memorial Alexei Mateevici e de o importanţă reală atât pentru localitate cât şi pentru regiune şi pentur întreaga republică”, a menţionat Veaceslav Guţuţui, viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, în cadrul evenimentului de lansare.

Proiectul “Drum de acces spre Muzeul memorial Alexei Mateevici din s. Zaim” a fost acceptat spre finanţare la sfârşitul anului 2012, prin decizia CNCDR nr. 18/12. În urma licitaţiei publice nr.13/00093 din 05.03.2013 privind achiziţionarea lucrărilor de construcţie a drumului R26, grupul de lucru a desemnat câştigătoare oferta SRL „Irinda-Prim”, în valoare de 1 755 610.00 lei.