Cu o oră înainte de miezul nopții și pe fundalul scandărilor deputaților din opoziție, deputații PSRM-Șor au votat în lectură finală proiectele bugetelor anuale: „Hoți, rușine” Politic
Tensiuni la ședința nocturnă, după ce PSRM – ȘOR au votat două dintre proiectele bugetelor anuale. Deputați PAS și cei din Platforma DA au încercuit tribuna centrală: „Așa ceva nu a fost nici pe timpul lui Plahotniuc” Politic
VIDEO După ce deputații PSRM – ȘOR au votat, în lectură finală, proiectele bugetelor anuale, a fost încheiată și sesiunea parlamentară Politic
DOC Deși ANI și-a exprimat îngrijorarea și a avizat negativ documentul, deputații PSRM-Șor au votat proiectul pentru modificarea legii cu privire la ANI Politic
Citiți joi în ZdG: „Modul boem în care Președinția a cheltuit peste 60 de milioane de lei în ultimii 2 ani” sau despre licitația privind locuri de gherete citiți joi
DOC Două magistrate, care au decis rejudecarea dosarului lui Platon, excluse din completele de judecată care examinează dosarele privind „furtul miliardului” Justiție
Alte 1673 de cazuri noi de infecție cu Covid-19 și încă 25 de decese au fost înregistarte în ultimele 24 de ore în R. Moldova Social
După 4 ani de la promisiunea făcută, dar nerealizată de Dodon, acum, după ce a pierdut alegerile, cu voturile PSRM – Șor „legea miliardului” a fost anulată Politic
Textul moțiunii de cenzură înaintată de Platforma DA și PAS și susținută de PDM: Acest Guvern n-a putut proteja nici medicii și nici populația Politic
Vladimir Golovatiuc a fost aprobat de Guvern în funcția de Ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă Politic
Propunerea PSRM după negocierile cu fermierii: Anularea legii miliardului, iar banii prevăzuți, circa 600 de milioane de lei, să fie alocați agricultorilor Politic
VIDEO Momentul când tractoarele din Piața Marii Adunări Naționale trec de polițiști și ajung în fața Parlamentului Economic
LIVE Protestul fermierilor continuă și astăzi. Câțiva reprezentanții ai agricultorilor merg la discuții cu fracțiunile parlamentare Social
LIVE TEXT Zelenski prezintă subiectele cheie discutate cu Trump la telefon: linia frontului, apărarea aeriană, acordul de pace. Război în Ucraina, ziua 1227 Nou Extern
LIVE TEXT Alertă de raid aerian în mai multe regiuni. În Kiev, apărarea antiaeriană a doborât trei drone. Război în Ucraina, ziua 1226 Extern
LIVE TEXT Mark Rutte: „Kievul are nevoie urgentă de ajutor militar după suspendarea livrărilor de arme din partea SUA”. Război în Ucraina, ziua 1225 Extern
LIVE TEXT Miniștrii de externe ai Germaniei și Ucrainei au vizitat Odesa: „Ceea ce am văzut arată cât de urgentă este consolidarea scutului aerian al Ucrainei”. Război în Ucraina, ziua 1224 Extern
LIVE TEXT Regiunea Herson, sub atacurile rusești. Există victime. Război în Ucraina, ziua 1223 Extern
Reglementări la legea privind securitatea spațiului aerian, în contextul războiului din Ucraina, propuse de Ministerul Apărării Politic
LIVE TEXT Forțele speciale ucrainene au capturat invadatorii ruși care plănuiau un atac pe motociclete. Război în Ucraina, ziua 1222 Extern
Zelenski a semnat un decret pentru ca Ucraina să iasă din tratatul privind interzicerea minelor tereste Extern
LIVE TEXT Confruntări lângă zăcăminte de litiu în Ucraina, armata neagă capturarea de către ruși. Război în Ucraina, ziua 1220 Extern
LIVE TEXT Peste 100 de victime ale atacului cu rachete rusești asupra Dnipro, spitalizate, inclusiv șapte copii. Război în Ucraina, ziua 1218 Extern
LIVE TEXT „Va deveni în curând o realitate”. Consiliul Europei și autoritățile din Ucraina vor semna un acord pentru înființarea unui tribunal care va judeca crima de agresiune a Rusiei. Război în Ucraina, ziua 1217 Extern