Principală  —  IMPORTANTE   —   LIVE/ Protestul fermierilor continuă și…

LIVE Protestul fermierilor continuă și astăzi. Câțiva reprezentanții ai agricultorilor merg la discuții cu fracțiunile parlamentare

Protestul fermierilor continuă și astăzi, 16 decembrie. Agricultorii au ajuns în fața Parlamentului, unde continuă să protesteze. Agricultorii susțin că sunt nemulțumiți de faptul că autoritățile nu țin cont de necesitățile lor. Fermierii spun că în timp ce ei se confruntă cu pierderi mari, statul nu face nimic ca să-i ajute. În fața protestatrilor a venit deputatul PAS, deputatul Mihai Popșoi. Acesta a declarat că PAS și PPDA va depune astăzi în cadrul ședinței Parlamentului moțiune de cenzură împotriva Guvernului Chicu.

13.05. Deputații urmează să examineze solicitările agricultorilor, iar la 14.00 vor reveni pentru a oferi răspunsuri fermeierilor.

12.40. La negocieri a venit și vicepreședintele Parlamentului, Vladimir Vitiuc, reprezentantul Partidului Șor, dar și șeful Comisiei Parlamentare pentru Agricultură, socialistul Radu Mudreac.

12.30. La negocieri sunt prezenții deputații PPDA, PAS, PDM, Pro Moldova, însă, lipsesc deputații PSRM, Șor și Pentru Moldova care formează majoritatea neformală în Parlament.

11.55. Câțiva reprezentanții ai agricultorilor merg la discuții cu fracțiunile parlamentare

11.35. În fața protestatrilor a venit deputatul PAS, deputatul Mihai Popșoi. Acesta a declarat că PAS și PPDA va depune astăzi în cadrul ședinței Parlamentului moțiune de cenzură împotriva Guvernului Chicu.

11.29. Fermierii vor să urce cu tractoarele pe scările Parlamentului. În fața tractoarelor s-au instalat cordoane de polițiști.

11.29. „Jos Guvernul Chicu”, „Rușine” și „Anticipate” scandează protestatarii în fața Parlamentului.

11.28. În fața Parlamentului s-a instiuit un haos generalizat.

11.25. Între cele două grupuri s-au iscat îmbrânceli, protestatarii încercând să forțeze intrarea în Parlament.

Agricultorii susțin că sunt nemulțumiți de faptul că autoritățile nu țin cont de necesitățile lor. Fermierii spun că în timp ce ei se confruntă cu pierderi mari, statul nu face nimic ca să-i ajute.

Fermierii protestează față de intenția autorităților de a crește cota TVA la producția agricolă de la 8 la 12 la sută în politica bugetar – fiscală pentru anul viitor.