Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   "Popirea" Alianţei

„Popirea” Alianţei

Vizitele, pe care le-a îndesit V. Voronin la Moscova nu sunt excursii la mauzoleul lui Lenin, chiar dacă ruşii i-au montat o „inimă nouă”. Şi nici declaraţiile lui Putin despre refacerea URSS nu sunt figuri de stil, după ce acum trei săptămâni ordonase FSB-ului rusesc să treacă la „marea ofensivă” în Belarusi, Kazahstan şi, paralel, Ucraina.

După Bulgaria (20 februarie) şi Slovenia (27 februaie), marţi, la acelaşi interval, strict, de o săptămână, a fost dat jos guvernul şi la Chişinău, în urma unei tranzacţii dintre comuniştii lui Voronin şi democraţii lui Lupu, ajutaţi, lateral, de cei câţiva „socialişti” ai lui Dodon şi neafiliaţii M. Godea şi S. Sârbu (54 de voturi din 101). Mesajul din ajun al preşedintelui României, Traian Băsescu, „sper din tot sufletul ca AIE să rămână în picioare şi Moldova să nu rateze mâine“, fie că nu a fost auzit la Chişinău, fie că a fost prost înţeles de cei care trebuiau să-l înţeleagă. Cu tot regretul, „Alianţa” a ratat. Orgoliile şi frustrările au prevalat. Banul (murdar) în politică s-a dovedit a fi mai presus decât interesele Moldovei. Împăcarea a cedat răzbunării. Nici Vilniusul nu a mai contat nimic în reglările de conturi dintre PD şi PLDM. Aşa sau altfel, guvernul a căzut. De fapt, a fost sacrificat. Degeaba încearcă M. Lupu să se ascundă după deget şi să ne convingă că nu Plahotniuc ar fi motivul demiterii guvernului, pentru că nu poţi să-l crezi pe Lupu mai mult decât pe Ghimpu, care recunoaşte că „i-am spus lui Filat de mai multe ori să-i dea pace, să nu se atiungă de Plahotniuc, pentru că atunci zboară şi el cu tot cu guvern şi s-a terminat şi cu Alianţa”. Să mai îndrăznească acum Lupu să zică „nu”.

Demitere ori sacrificare?

După demiterea de marţi a guvernului, Voronin a triumfat, PD-iştii, alături de comuniştii au jubilat, iar V. Plahotniuc („păpuşarul”) a fost cât pe ce să scoată pistolul direct în sala Parlamentului şi să tragă un foc, în sus, de bucurie. Avea şi pentru ce. De la 1990 încoace, noi am mai avut parte de guverne sacrificate (guvernul Druc, guvernul Sturza), dar niciodată, încă, pe seama reglărilor banditeşti de conturi. De data asta, s-a întâmplat. „Razborcile” dintre Plahotniuc şi Filat au mers prea departe, iar Parlamentul le-a făcut, prea din plin, jocul, indiferent de faptul care dintre cei „doi Vlazi” e cu mai multă sau mai puţină dreptate, care e mai „breaz” sau „tărcat”, mai hoţ, mai „mafiot” sau „contrabandist” (definiţiile le aparţin lui Filat şi Plahotniuc). Curioasă situţie, până la urmă. S-ar putea ca Voronin, Dodon sau Lupu să se creadă ei marii câştigători din acest duel al „Vlazilor”. Eroare. Prin votul de marţi, ei i-au făcut onoare lui Vlad Plahotniuc, acelui Plahotniuc, pe care cu două săptămâni în urmă îl dădeau jos (cu excepţiea lui Lupu) din prezidiul Parlamentului. Partea cea mai proastă a lucrurilor, din tot ce s-a întâmăplat cu demiterea guvernuliui, e că în politica moldovenească îşi face loc tot mai multă lume, venită din economia tenebră şi că această lume nu este capabilă şi nici nu are vocaţia să facă altfel de politică, decât una bazată pe regulile de joc dintr-o lume certată cu legea, altfel-zis, criminală.

Aluzii la 7 Aprilie

Joia trecută, în Parlament, imediat după depunerea moţiunii de cenzură privind demiterea guvernului, V. Voronin declara presei, că această guvernare (nu doar guvernul) este una ticăloasă, mafiotizată, criminalizată şi că trebuie să plece. Altfel, comuniştii scot lumea „la revoluţie” – a fost o aluzie, probabil, la repetarea precedentului 7 Aprilie, 2009, când, sub presiunea străzii, comuniştii, care falsificase alegerile parlamentare, se văzuse nevoiţi să-şi desumfle scorul electoral şi să se pomenească la putere fără renumitul „vot de aur”, care le-a şi jucat festa la alegerea şefului statului. Scrutinul repetat din 2010 a fost un „război electoral” total pierdut pentru comunişti. Nici incendierea raichstagului (sediului Parlamentului), nici devastarea preşedinţiei şi nici „coridoarele morţii”, de fabricaţie NKVD-istă, nu a pitut ajuta PCRM-ul să se menţină la guvernare. Toate tentativele lui Voronin de a ajunge la o înţelegere cu PD sau PLDM, pentru o guvernare comună, au eşuat. Respinşi, ba de PD, ba de PLDM, comuniştii s-au pomenit în afara axei de guvernare – situaţie, cu care Voronin nu s-a împăcat şi pe care nu le-a iertat-o niciodată lui Lupu şi Filat. Ideea de a se revanşa a fost şi rămâne pentru PCRM o sarcină mereu la ordinea zilei. Tocmai din acest motiv, Voronin nu a ezitat să voteze nici pentru desfiinţarea funcţiei de prim-vicepreşedinte al Parlamentului (dăruită de PL lui Plahotniuc. Dacă intra M. Ghimpu pe funcţie, nu se ajungea la asta) şi nici pentru debarcarea guvernului Filat. Comuniştii, cu „surul” de Voronin în frunte (vorba aceluiaşi Ghimpu) nu au făcut decât să profite de situaţie şi să-şi facă, băieţii, intersele. Vorba populară: „când doi se bat, al treilea cîştigă” – lucru pe care nu cred că l-ar putea nega nici Lupu, nici Ghimpu, nici Filat. La fel cum nu putem nega nici acuzaţiile lui Voronin că Alianţa de Guvernare este una percepută în societate ca mafiotizată şi coruptă. E greu să nu-i dai dreptate, numai că Voronin se face a uita că, de fapt, mafia de stat, corupţia de stat, banditismul de stat, fraierismul politic, pofig-ismul moral, abuzul de putere, desconsiderarea legii (Voronin era legea supremă in stat), dosarele la comandă, guvernarea la telefon, sechestrarea afacerilor de către cuplul Plahotniuc-Voronin-junior, raider-ismul bancaro-financiar etc, toate se trag de la „Voronin-împăratul”. V. Voronin era şi şef de stat, şi şef de parlament şi şef de guvern, şi procuror general, şi preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, şi preşedintele Curţii Constituţionale, şi preşedintele Camerei de Comerţ, şi ministru de Interne, şi ministru de Externe, şi primar general al Chişinăului … V. Voronin era statul şi statul era V. Voronin.

Putin, cu gândul la URSS

Lui Voronin nu poate să nu i se facă dor de anii 2001—2009. E visul lui de aur. Dar ce are de câştigat din asta Lupu, pe care Voronin l-a chidănit (în 2009) de pe pista prezidenţială, ca pe un neisprăvit, iar de trei ani încoace nu l-a mai scos din „lenos” şi „2 metri de bulbuci”. Sau Plahotniuc, care l-a „fraierit” pe Voronin-fiul şi a atantat la „proprietăţile” familiei Voronin? Să nu-şi dea seama nici unul şi nici altul, sau cei de pe lângă ei, că dacă revine Voronin la putere, „pre mulţi îi va popi”? – vorba lui Lăpuşneanu. De fapt, „popitul” a şi început. Primul a fost Plahotniuc, a urmat V. Filat, următorul, cel mai probabil, va fi M. Lupu. Ghimpu nu are funcţie şi, deocamdată, este singurul avantajat, dar nu se ştie ce va fi în cazul în care Voronin se întoarce de unde a plecat în 2009. Legea privind anularea simbolicii comuniste din viaţa publică, Voronin nu va ierat-o nimănui. Şi nici 7 Aprilie. Şi nici ceea ce a urmat după 7 Aprilie, mai ales respingerea de către PD şi PLDM a ofertei de guvernare comună cu PCRM. Nu va fi simplu. Mai ales că planul de guvernare al lui Voronin va fi de data asta unul foarte bine coordonat cu Moscova şi controlat de Putin. Vizitele pe care le-a îndesit V. Voronin la Moscova nu sunt excursii la mauzoleul lui Lenin, chiar dacă ruşii i-au pus sub cămaşă o „inimă nouă”. Şi nici declaraţiile lui Putin despre refacerea URSS nu sunt figuri de stil, după ce acum trei săptămâni ordonase FSB-ului rusesc să treacă la „marea ofensivă” pe frontul ex-sovietic. „Vă rog, în această privinţă să conlucraţi îndeaproape cu omologii noştri din Belarus şi Kazahstan, şi alte state implicate în procesul de integrare…”. Citat din Putin. Vă daţi seama la ce nivel se va discuta problemele reintegrării – la cel al serviciilor secrete. Proiectul lui Putin, de fapt, nu e nou. Şi nici doar pentru spaţiul ex-sovietic. A fost Georgia, după ea, mai proaspăt, Bulgaria, acum o săptămână Slovenia… Rusia intenţionează să creieze situaţii de instabilitate şi criză politică la frontierele cu UE, pentru a-şi uşura ofensiva pe interiroul ex-URSS. Rezistăm? Sau, după cazul de marţi, deja am început a cădea pradă „proiectului Putin”? Poate Putin-Voronin?