EDITORIAL Serviciile secrete ruse l-au distrus pe Sf. Gheorghe

La Chișinău, la 9 mai, un grup de oameni organizați de către Partidul Socialiștilor și Partidul Comuniștilor au militat în susținerea simbolurilor războiului Rusiei asupra Ucrainei, ieșind la un marș cu panglici negru-oranj în piept.

Mulți dintre politicienii afiliați socialiștilor, comuniștilor și Moscovei au criticat decizia de a interzice panglica negru-oranj, invocând că în acest mod li se limitează libertatea de a purta simbolurile victoriei sovietice din 1945, inclusiv panglica Sf. Gheorghe.

Scriu acest text ca să ne amintim cu toții ce s-a întâmplat cu simbolurile Sf. Gheorghe după 1945 la Chișinău, pe întreg teritoriul republicii, dar și al URSS și să ne întrebăm cine are dreptul moral, în rândul partidelor și guvernelor pro-ruse, să pronunțe numele sfinților și să le poarte hramul.

Avem la Chișinău o biserică veche-străveche, construită în 1819, e situată pe strada Sf. Gheorghe și poartă hramul cu același nume. Da, are peste 200 de ani, e o operă de arhitecturală, un vestigiu al istoriei și un monument de cult. După instaurarea puterii sovietice la Chișinău, biserica a avut de suferit mult, iar în anul 1959, când biserica împlinea 140 de ani, locașul a fost închis definitiv, redeschiderea fiind posibilă doar după prăbușirea URSS.

Dar aceasta nu e singura biserică închisă de sovietici. În general, în perioada sovietică pe teritoriul RSS Moldovenești au fost închise peste 600 de biserici și 24 de mănăstiri. Mulți preoți și enoriași au fost deportați, alții au fost împușcați în timp ce protestau împotriva închiderii bisericii (cum a fost la Răciula, Călărași, în 1959).

Dar cel mai neortodox lucru pe care l-au comis autoritățile sovietice eliberatoare, a fost infiltrarea în biserici a unui număr de agenți ai KGB-ului rusesc, care au corupt, măcinat și distrus valorile bisericii din interior.

„Grupul de agenţi pentru Biserica Ortodoxă consta din 16 persoane, care ocupau funcţii de răspundere în ierarhia bisericească. De exemplu, agenţii Kazanţev şi Iuriev deţineau funcţii de conducere în Eparhie, Voznesenski, Belâi, Nikitin, Florea, Grigoriev şi Scurtu erau administratori de mănăstiri”, scrie Ludmila Tihonov în lucrarea sa „KGB-ul sovietic şi Biserica Ortodoxă din RSSM”. Documentele de arhivă citate de istorici arată că agenții KGB, deghizați în ierarhi religioși, au subminat instituțiile bisericești, implicându-se în numeroase cazuri de desfrâu, abuz de alcool, orgii sexuale, cazuri de corupție.

Odată cu prăbușirea URSS, bisericile de pe teritoriul R. Moldova s-au redeschis, dar o lustrație a clericilor nu a avut loc, la fel cum nu a avut loc nici o lustrație a clasei politice. Biserica din R. Moldova a rămas afiliată Bisericii Ruse, la fel cum majoritatea liderilor clasei politice moldovenești, pe parcursul celor 30 de ani, au fost afiliați Moscovei, iar în ultimii 20 de ani – lui Vladimir Putin. Totodată, oamenii din R. Moldova au fost implicați an de an să sărbătorească Biruința sărbătorită de Moscova.

Ce înseamnă victoria din mai 1945 pentru oamenii din R. Moldova? Le-a adus cineva o victorie pe tavă? Nu. În acel război au murit 170.000 de locuitori ai Moldovei, dintre care 120.000 de civili. La o populație de circa 2,4 milioane de oameni 170.000 de tragedii a fost foarte mult. Plus, Biruința Moscovei a lăsat în urmă prin satele moldovenești și mulți oameni schilodiți, invalizi, copii orfani, femei violate.

Dar durerea marii biruințe sovietice nu s-a terminat în 1945. A urmat, precum am scris mai sus, închiderea bisericilor și interzicerea libertății de credință, dar și interzicerea drepturilor identitare, inclusiv a limbii, grafiei, chiar a numelor românești, apoi naționalizarea averilor țăranilor, răpirea bunurilor alimentare din gospodării, foametea artificială, deportările, limitarea tuturor libertăților.

Sf. Gheorghe biruitorul a fost și el interzis în perioada sovietică, prin urmare, nici icoane, nici medalii cu numele lui nu puteau fi promovate. Iar Vladimir Voronin, Igor Dodon și sateliții lor știu foarte bine despre asta.

Toate libertățile și drepturile pentru cetățenii R. Moldova au fost recâștigate după 1989, prin ani de proteste, lupte și suferințe ale unor grupuri de intelectuali curajoși. Așa a redevenit posibil ca oamenii să poată merge la biserici, să poată avea icoane și simboluri cu Sf. Gheorghe. Așa au ajuns Voronin, Dodon și alți bărbați politici să se filmeze prin biserici, să se erijeze în iubitori de Sf. Gheorghe, atunci când Moscova le-o cere.

Dar promovarea războiului nu trebuie să existe, nici ca drept, nici ca libertate, iar promotorii trebuie pedepsiți, înainte să devină dictatori. Asta trebuie să le amintim oamenilor în fiecare zi.