32 de ani de incoerență. Noi ce sărbătorim?

La 32 de ani de la declararea independenței R. Moldova, rata exodului de creiere este în continuă creștere, sistemul educațional este, în mare parte, unul înapoiat, necompetitiv și corupt, sistemul judiciar pare să fi pornit o vendetă împotriva oricăror tentative de reformă, iar criza identitară din societate încă este aparent tratată drept o problemă secundară. Deși ar părea anormal, sărbătorirea zilei de naștere a unei țări este un lucru care trebuie câștigat și meritat, nu luat „ca atare”. Iar eu simt că noi încă nu merităm să celebrăm pe picior larg o dată care a fost urmată de 32 de ani de nulitate și incoerență în acțiuni în domenii și aspecte cheie care definesc și construiesc o societate funcțională.

Cât de coerenți suntem în justiție? Nu voi măsura eu asta, dar te rog pe Tine să-ți răspunzi la câteva întrebări. Susții reforma justiției? Dar ai încercat sau reușit vreodată să tai un colț, să te bagi în fața rândului, să telefonezi unui cumătru pentru a rezolva vreo problemă personală pe căi mai puțin decât legale? Ai rămas cuiva dator, pentru că te-ai folosit de pile ca să obții beneficii, oricât de mici sau nesemnificative ar fi acestea? Ai propus sau dat vreodată mită? Păi, uite că aceste datorii se adună ierarhic, se suprapun vertical pe înălțimea „lanțului trofic” din societate, până când ajungi, indirect, să rămâi dator unor indivizi ca Plahotniuc, Șor, Platon. Apoi, vin oameni care dau impresia că doresc să producă o schimbare în bine, o reformă. Dar se adeverește că și acești vruți reformatori care criticau derapajele din justiție și care au fost promovați de lideri politici anti-oligarhici, ajung în poziția de a lua decizii favorabile unor indivizi suspecți cum este Vladimir Andronachi, prin intermediul unor pioni care, probabil, au rămas și ei datori, la un moment dat.

Cât de coerenți suntem în educație? Răspunsul poate fi dat de imaginea la nivel global, sau cel puțin european, a celor mai bune universități din Moldova, care nu trec mai sus de locul 3500 în lume. O să-mi ziceți că cine vrea, învață și la noi. Și, parțial, veți avea dreptate. Dar când mai adaugi la acest clasament și subfinanțarea instituțiilor de învățământ superior (cu alocarea a puțin peste 50% din necesarul pentru funcționare), tavanele care se prăbușesc peste studenți și multiplele cazuri de corupție sau de note date pe degeaba, survin alte întrebări. Cât de bine intenționată este cererea societății către tineri de a rămâne să învețe acasă? Cât de coerentă este aceasta cu oferta unor instituții secătuite de resurse financiare și material didactic inovativ? Eu aș încuraja cu toată sinceritatea pe cei care au cunoștințe, resurse, posibilitate și care vor să ajute cu adevărat, să plece și să învețe acolo unde li se oferă curricula moderne, ajustate cerințelor pieței, unde absolut nimeni nu poate obține note decât prin cunoștințe, unde o diplomă are greutatea integrității și efortului cu care a fost obținută.

Cât de coerenți suntem la capitolul identitate? Da, știu. Încă nu pe deplin, dar ne revenim. Peste câteva zile vom sărbători pentru prima oară Ziua Limbii Române, fără masca „limba noastră”. Tot ea e și în constituție acum, iar guvernul organizează cursuri gratuite pentru cei care nu posedă limba română. Și totuși, simt că deși gheața din societate crapă cu încetul, dezghețarea nu e completă, cu mișcări de condamnare socială amplă și de eradicare a elitismului celor care refuză să vorbească limba țării în care locuiesc. Mă refer la cazurile în care oamenii sunt agresați în public, copiii – alungați din troleibuze, vorbitorii de română – numiți „fasciști”, pentru că refuză să răspundă în rusă. Într-un stat omogen lingvistic în proporție de peste 80%, toleranța excesivă încă prezentă este anume cea care dă naștere incoerenței. Numai politicile proactive, care vor crea o motivație reală de învățare a românei (inclusiv prin reducerea sau chiar eliminarea serviciilor publice în rusă), vor transforma lipsa de coerență identitară la nivelul valorilor de stat. 

Și totuși, nu aș vrea ca discursul sau lanțul logic de mai sus să pară drept unul pur defetist. Există mulți cetățeni, inclusiv tineri și tinere care așteaptă și chiar caută activ oportunități de studii, dezvoltare personală, creștere în carieră – oportunități care ar crește capitalul nostru uman de multe ori, rezultând în efecte de multiplicare în economie, în arte și creație, în inovație. Dar acestea pot avea loc atunci când ai certitudinea justiției care te va apăra când ești nedreptățit, a unui sistem educațional care te va pregăti profesionist sau va livra oameni pregătiți, alături de care să lucrezi, a unei societăți care nu te va discrimina pentru că vorbești limba țării în care locuiești. 

La 18 ani de la revoluția anticomunistă, România intra în Uniunea Europeană și NATO. La 22 de  ani de la independență, Croația făcea același lucru. Bulgaria, Albania, Țările Baltice, Polonia sunt și ele state cu un trecut similar, dar cu un prezent atât de diferit de al nostru. Procesul de reunificare a Germaniei Democrate cu Germania Federală a durat puțin peste 1 an – cea dintâi având prezența de spirit să se autodizolve. Oricare din aceste procese alegem să replicăm pentru viitorul nostru, nu vom reuși atât timp cât nu ne rezolvăm lacunele de incoerență, tendința de a face reforme sau implementa politici cu jumătăți de măsură sau de a cere celor  din vârful piramidei să respecte principii pe care noi înșine nu le onorăm încă. Oricât de banal ar suna, dar schimbarea începe de la noi. Și numai când sistemul nou, reformat, va deveni o normalitate, atunci, având conștiința împăcată și pe deplin meritat, vom putea sărbători.