Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Trei generații de cititori…

VIDEO Trei generații de cititori ai ZdG: „Pentru familia noastră e ziarul cel mai bun”

În acest an ZdG ajunge la majorat și ne-am spus că aceasta poate fi o bună ocazie să ne cunoaștem mai îndeaproape cititorii.

Așa, am aflat că la Costești, Ialoveni, trei generații ale unei familii citesc ziarul: de la bunica de 91 de ani la nepotul de 34. 

Am mers în vizită, iar ei ne-au povestit despre cum au început să citească ZdG și de ce au rămas la acesta, dar și despre cum cititul împreună, chiar și în acest secol al vitezei, unește familii. 

Spuneți la împărații ăștia să se înțeleagă odată și să nu facă atâta război”

Cel mai în vârstă membru al familiei Bivol, Varvara Zaharovna a împlinit recent 91 de ani. Povestește că a „răbdat oleacă la viața asta”: a văzut și scarlatină, și tifos, și foamete. Iar acum, la bătrânețe, atât cât mai poate vedea, cititul o mângâie.

Țin minte mai ales cum mama era umflată, stătea la spital și-mi zicea să vin mai des la dânsa, că  îmi va strânge câte o bucățică de pâine. La spital dădeau pâine, dar acasă nu prea aveam. Fierbeam buruiene și le frământam, făceam turtișoare, le puneam în grindă sus și strângeam pentru al doilea an. Credeam că va fi tot foame. Dar, apoi, a dat D-zeu și s-a făcut roadă. Nu știu cum de-am trecut atâția ani prin atâtea greutăți. Mă minunez singură”, spune femeia. 

Deși se deplasează cu greu, merge cu bastonul, mai insistă să le aducă ea, uneori, ziarul celor de casă și să citească, atât cât îi mai permite vederea. Adaugă, mândră, că știe a citi românește și că, în tinerețe, i-au și propus să predea la școala serală, dar a refuzat. 

Acum, când primesc ziarul, până nu le controlez pe toate (textele, n.r.), nu mă las. Dar mai mult mă opresc la titluri, că acolo văd buchiile. Apoi, le aduc gazeta în prag tinerilor și le spun să ia să citească. Le zic: mai aflați, mai spuneți la împărații ăștia să înțeleagă odată și să nu mai facă atâta război, că am intrat într-o frică. Măcar că-s bătrână, dar mă tem c-oi muri”, mărturisește Varvara Zaharovna. 

Când vedea mai bine și putea citea textele din ziar integral, îi păreau interesante în special cele despre femeile care muncesc peste hotare. 

Săracele, se duc și leapădă copiii, stau oamenii acasă, dar ele se duc și se chinuiesc pe acolo, trimit bani. Ai mei îs toți acasă. Bogdaproste, îs oameni înțelepți, îs muncitori. Îmi pare rău numai că nu văd să citesc acum, am avut și moșneag care, timp de 13 ani, nu a văzut ziua luminată și soarele niciodată. Și cum a stat el 13 ani, oi sta și eu așa”, povestește femeia. 

Varvara Zaharovna Bivol, citind ZdG

Acum, când vrea să afle în detaliu despre ce scrie ziarul, îi roagă pe cei tineri din familie să îi citească. 

Conchide că și-ar dori mult ca lumea să se întoarcă la credință și să avem ploaie. Iar Ziarului de Gardă îi dorește să scrie mai departe. 

„Seara îmi rezerv câteva minute, ca să citesc despre ce se mai întâmplă în Moldova”

Fiul și nora Varvarei Zaharovna, Timofei și Varvara Bivol povestesc că citesc ZdG dintotdeauna. 

În materie de profesii, Timofei susține că a încercat „cam tot ce este pe globul pământesc” – și șoferie, și construcții, până nu s-a „lipit de pământ”. Acum, e apicultor. „Știți, viața oamenilor de la țară nu e cea mai frumoasă, dar ne străduim să o facem frumoasă. Nu știu cum s-o descriu mai exact, dar dacă am fugit de la oraș și am venit la țară, înseamnă că nu-i așa de rău. Ne-am acomodat aici”, menționează el. 

Timofei Bivol

Cu ZdG a făcut cunoștință după ce fusese abonat la alte ziare, dintre care l-a selectat, până la urmă, pe acesta.

Și îl citim până în prezent. De obicei, seara îmi rezerv câteva minute, ca să aflu ce se mai întâmplă prin Moldova. Citesc ZdG, pentru că nu-mi spune dintr-un unghi sau altul, ci așa, cu ochii tare deschiși, despre ceea ce este realitatea”, punctează bărbatul. 

Soția sa, Varvara Bivol, face curățenie la un Centru de Sănătate și, totodată, cultivă roșii acasă, pe care le vinde, apoi, la piață. Acolo, își dedică o bună parte din timp cititului ziarului. 

Citesc tot. Mai mult mă interesează politica și agricultura – ce se face, cum se face, mă interesează tare aceste titluri despre cum oamenii încearcă să pornească o afacere, și nu pot. Nu știu din ce cauză la noi nu poate face asta lumea. Se duc în alte țări și peste un an-doi deschid afaceri, dar la noi în țară nu înțeleg de ce așa de greu”, subliniază aceasta. 

Cel mai mult apreciază că, în ziar, sunt explicate amănunțit evenimentele actuale și spune că îi citește pe toți autorii, mai ales iarna, când oamenii de la țară stau mai mult în casă.

La TV îți spun știrile în două minute și nu înțelegi nimic, de ce și cum, dar în ziar se detaliază tot și asta îmi place. Oamenii vor să citească mai pe lung, să înțeleagă de ce s-a făcut așa și nu invers”, opinează Varvara Bivol. 

Pe viitor, ar fi interesată să citească articole despre afacerile mici, „că noi tot am vrea să deschidem ceva legat de apicultură”. Totodată, femeia este de părere că ZdG ar trebui să scrie și despre exemple pozitive, în care micile afaceri oneste deschise în R. Moldova au rezistat și s-au dezvoltat. 

Varvara Bivol

„Am văzut că ZdG publică primul și apoi ceilalți preiau”

Fiul lui Timofei și al Varvarei Bivol, Andrei, are 34 de ani și este arhitect. Subliniază că se informează din mai multe surse și încearcă, astfel, să verifice informațiile care apar în media. 

Atunci când undeva îmi pare că nu-i corectă informația, mă uit și-n altă parte. Așa se întâmplă până nu dai de o sursă care-ți place și, apoi, urmărești numai sursa ceea. Oricum, mă mai uit și acum nu doar la ZdG. Deși, de când am dat de ZdG, am rămas, în principiu, la acesta”, susține el. 

Spre deosebire de bunica și părinții săi, cel mai des, Andrei citește ZdG pe internet. „E mai ușor așa, pentru că, având profesia de arhitect, stau mai mult cu calculatorul în față și e ușor de accesat site-ul. Am și aplicația, am instalat-o de când a început războiul. Dar, oricum, la calculator e mai ușor, că ecranul e mai mare și se vede textul mai bine”. 

Andrei Bivol

Este interesat în special de materialele jurnalistice care tratează subiecte din politică și problemele stringente. „

Eu am văzut că ZdG publică primul și, apoi, ceilalți preiau materiale. Mai deschid și ziarul când îl iau de la poartă, mai trag cu ochiul pe prima pagină și când văd că ceva îmi captează atenția, deschid acolo”, recunoaște Andrei. 

La aniversarea de 18 ani, îi dorește ZdG să-și continue activitatea, să-și crească echipa, să aibă cât multe informații cu impact pozitiv, pentru că „știri triste și așa avem prea multe”. 

Mesajele familiei Bivol pentru ZdG și cititorii săi:

Timofei Bivol:Citiți în continuare ZdG. ZdG pentru familia noastră e ziarul cel mai bun, ne informăm din el și despre Ucraina, și Rusia, și tot ce e mai important. Avem încredere în el. Îmi place să-l citesc și să fiu informat. Deși, în general, la vârsta mea, mă interesează mai mult ce se întâmplă în țară la nivel de politică, pentru că de sărăcie eu și singur știu, merg prin asta zi de zi și lupt cu asta”. 

Varvara Bivol: Îmi place cum e abordată corupția în materialele de la ZdG, citesc și îi mai descopăr pe cei care încearcă să se ascundă după un pai și nu le reușește. Acum, la 18 ani, vă dorim succese, putere și realizări frumoase să aveți. Ziarul să aibă cât mai mulți cititori”.