Principală  —  IMPORTANTE   —   ZdG la Biblioteca de la…

ZdG la Biblioteca de la conacul Manuc Bei: „Cititorii împrumută ZdG ca pe o carte”

La doar 40 de kilometri de Chișinău, în partea de sus a orașului Hîncești, de câțiva ani, complexul istorico-arhitectural „Manuc Bei” găzduiește Biblioteca publică „ÎPS Antonie Plămădeală”. „Loc perfect pentru o întâlnire cu cititorii”, ne-am zis acum câteva zile, când planificam o deplasare la prietenii ZdG. Tatiana Darii, directoarea instituției, ne-a confirmat că o vizită a ZdG la Biblioteca publică din Hîncești este una așteptată.

Astfel, pe 6 decembrie, reprezentanți ai echipei ZdG s-au întâlnit cu bibliotecari din mai multe zone rurale, cu parteneri locali ai Bibliotecii, cu cititori și colegi din presa locală.

Cei prezenți au fost interesați de istoricul ZdG, de felul în care sunt scrise investigațiile, de modul de selectare a subiectelor de interes public, de verificarea autenticității informațiilor, de comunicarea cu cititorii, de campania de abonare, care se desfășoară acum în toate oficiile poștale din R. Moldova. 

Silvia Lozinschi, bibliotecară la Stolniceni, a povestit că, prima dată, a fost abonată de un membru al diasporei din SUA. De atunci, nu se mai desparte de ZdG, abonând și biblioteca din sat. „Cititorii împrumută ZdG ca pe o carte, după care îl aduc la bibliotecă, să-l poată împrumuta și alții”, a povestit Silvia.

Valentina Cotorobai, de la Direcția Cultură, consideră că marele avantaj al ZdG este faptul că publică, în exclusivitate, informație credibilă, verificată.

Ecaterina Șușu, bibliotecară din Buțeni, a povestit că a abonat ZdG după 7 aprilie 2009, când s-a convins că a oglindit obiectiv, corect și cu mult curaj evenimentele de atunci, la care participase și fiica sa. 

Elena Andronic, de la Biroul de Probațiune, ne-a solicitat să scriem despre problemele de integrare ale foștilor deținuți după ieșirea din detenție.

Elena Golubnic-Railean, metodistă la Direcția Tineret, ne-a dorit să păstrăm cât mai strânsă conexiunea cu cititorii, iar Nadejda Martâniuc, de la Casa raională de Cultură, ne-a prezentat un șir lung de subiecte de presă, de la facturi eronate, la agresivitatea copiilor din școli, care ajunge să se răsfrângă chiar și asupra pedagogilor.

Și asta nu e tot. Discuția a fost deschisă, amplă, complexă. ZdG a constatat că, și în 2023, vom avea mult de muncit. Până la 25 decembrie, vă puteți abona la ZdG pentru anul care vine la orice oficiu poștal din țară sau online, pe www.abonare.md și zdg.one.