Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Vitalii Neagu a depus actele…

Vitalii Neagu a depus actele pentru a participa la așa-numitele alegeri prezidențiale din regiunea transnistreană

Sursa: novostipmr.com

Așa-numitul vicepremier al regiunii transnistrene Vitalii Neagu a depus actele la așa-numita CEC vineri, 16 octombrie, pentru înaintarea sa la funcția de așa-numit președinte al regiunii. Acum, la fel ca ceilalți pretendenți, el trebuie să colecteze semnături în susținerea sa, scrie Zona de Securitate.

Potrivit sursei citate, cu o zi înainte, Forumul popular transnistrean i-a propus lui Neagu să candideze. Reprezentanții Forumului au promis că îi vor susține candidatura și îl vor ajuta la elaborarea programului electoral. Potrivit statutului, Forumul este condus de așa-numitul președinte. În prezent, acesta este liderul regimului, Vadim Krasnoselski, care nu mai poate candida pentru un nou mandat.

Totodată, Neagu este cetățean al R. Moldova. Așa cum a arătat investigația Zona de Securitate, el a fost pregătit pentru candidatură timp de un an, iar el și întreaga sa familie au legături cu „Sheriff”.

  • Potrivit TVR Moldova, în 2006, Neagu a devenit judecător la instanța din Slobozia, iar în același an a fost numit judecător la așa-numita Curte Supremă de la Tiraspol.
  • În 2008–2012, a lucrat în calitate de consilier juridic la compania Sheriff, iar între 2012 și 2016 a fost avocat. Din 2010, este membru al așa-numitei Comisii Electorale Centrale din regiunea transnistreană.
  • Neagu a condus pretinsul Comitetul Vamal al regiunii, în perioada 2016–2021.
  • În iulie 2021, a fost numit pretins ministru de Interne al regiunii transnistrene.
  • Pe 28 ianuarie 2026, Neagu a fost numit pretins vicepremier al regiunii transnistrene, funcție pe care o deține în prezent.

Primul care și-a anunțat înaintarea a fost așa-numitul deputat Vadim Cravciuc, căruia în februarie i-a fost retrasă cetățenia R. Moldova.