Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   Actorul Vasile Zubcu-Codreanu: „Indiferența e…

Actorul Vasile Zubcu-Codreanu: „Indiferența e hidoasă, merge pe drum alături de noi, intră în casele oamenilor, în suflete și e tare greu să o dai afară”

„A trebuit să coborâm cu un secol în urmă, să-i simțim privirea și respirația, să trăim alături de el în fierberea vieții sale. Ore și zile, și nopți, alături de el, Mihai Eminescu – Luceafărul”, așa începe „Luceafărul”, realizat la Chișinău în plină perioadă sovietică, film care l-a făcut celebru pe actorul Vasile Zubcu-Codreanu. Este mesajul rostit de regizorul acestui film, celebrul Emil Loteanu, cel care l-a invitat pe Zubcu-Codreanu în rolul lui Mihai Eminescu, rol care a devenit cel mai important din viața sa de actor.

Eminescu este. Mâine începem filmarea”

În ajunul zilei de 15 ianuarie, când este celebrat marele poet Mihai Eminescu, l-am căutat pe Vasile Zubcu-Codreanu, pentru a actualiza cele întâmplate acum 39 de ani, când a fost realizat și lansat filmul „Luceafărul”. Cum a fost selectat pentru rolul lui Mihai Eminescu? De ce el?

„Emil Loteanu, de fapt, nici nu s-a gândit la mine, atunci când a decis să facă acest film. Decizia a fost un fel de spontanietate a sa. Când ne-am întâlnit, Loteanu era în căutări, el nu putea începe filmările, deoarece nu avea un Eminescu. Căuta și pe la noi, și pe la București. Tot așa, căutând, întâmplător, dar eu cred foarte mult în întâmplare, mergând într-o zi pe stradă, împreună cu marele Eugen Doga, eram pe strada Miciurin, cum se chema altă dată, unde era și studioul „Moldova-film”, ne-am întâlnit. Era o zi de iarnă, ca asta de azi, o frumusețe, zăpadă multă, ninsoare, viscol. Eu, ca un om de rând, purtam o pălărie neagră și un palton tot negru… Îmi amintesc detalii, pentru că astfel de întâlniri nu se uită niciodată. Deci, mergând de la studiou, de la sonorizare, pe atunci filmele realizate în alte limbi se dublau în limba română, cum vă spuneam, era viforniță, eram zgribulit în paltonul meu destul de subțire… Pe urmă, peste un timp, Emil Loteanu mi-a povestit că, atunci când m-a văzut, i-a spus lui Eugen Doga: uite, merge un Eminescu. Atunci Doga i-a spus că eu sunt Vasile Zubcu-Codreanu. Așa, în drum, mi-a zis să scot pălăria, după care a spus: gata, nu mai căutăm nimic și pe nimeni, mâine începem filmările. Eminescu este. Așa a început munca grea, dar fantastică, asupra filmului „Luceafărul””, povestește Vasile Zubcu-Codreanu, după aproape patru decenii de la acea întâlnire care i-a schimbat viața.

Despre semnificația acestui rol, actorul spune că „a însemnat o parte din viața mea, din creațiunea mea, din suferințele și retrăirile mele, dar și o școală mare, în profesia de actor”.

Vasile Zubcu-Codreanu vine de la Nisporeni. În 1973, a absolvit Facultatea de Regie a Institutului de Arte „G. Muzicescu” din Chișinău. Fiind student, în 1971, a debutat în rolul lui Ilie Velcu din filmul „Lăutarii”. Din 1973 până în 1993 este actor la teatrul „Luceafărul”. În aceeași perioadă s-a filmat în filmele studioului „Moldova-film” şi „Telefilm-Chișinău”: „Omul merge după soare”, „Casa părintească”, „Ultimul haiduc”, „Dimitrie Cantemir”, „Făt-Frumos” sau „O întâmplare la festival”. Până șa pensionare, a activat în cadrul Teatrului Național „Mihai Eminescu”. Artist al poporului, cavaler al Ordinul Republicii.

A fost important să înțeleg esența vieții sale

Așa cum rolurile nu trec fără a-și lăsa amprenta asupra vieții celor care le interpretează, l-am întrebat cum anume l-a schimbat acest rol. Ce a schimbat rolul lui Eminescu în caracterul său, în felul său de a fi? Ce s-a întâmplat în viața sa atunci când, brusc, a devenit un om extrem de cunoscut?

„Cred că nu m-a schimbat absolut deloc. Precum am fost, așa și am rămas. Sunt același Vasile Codreanu. Doar că, după acel rol, am avut altă atitudine față de creațiune. Față de munca de actor. Asta după ce, în timpul filmărilor, am avut o responsabilitate nebună de a pătrunde în istorisirea vieții lui Eminescu”, povestește actorul.

Și ce l-a ajutat să îl înțeleagă pe Eminescu? Lecturile? Creația poetului? Discuțiile cu Loteanu?

„Nu știu dacă ajută mult lecturile. Cred că a fost important să înțeleg esența vieții sale. Aveam 37 de ani, eram de aceeași vârstă cu Eminescu, pe care îl jucam. Deși eram de aceeași vârstă, nu a fost simplu să-l înțeleg, pentru că eram din epoci diferite… Da, mult a contat munca alături de Emil Loteanu, imaginile regizate, trăite și redate cu multă putere în fiecare secundă”.

În anul 1985, în plin regim sovietic, a fost un miracol ca „Luceafărul” să fie ecranizat la Chișținău, acolo unde cenzura dicta orice conținut artistic. Ce calități ale marelui poet au fost cel mai greu de redat? Actorul ezită câteva secunde și spune: „Libertatea sa de a gândi și a contempla asupra vieții. A fost un mare psiholog, chiar dacă nu avea studii în psihologie. A fost un mare strateg al gândirii filozofice, pe lângă faptul că a compus versuri nemuritoare. Marea filosofie a vieții a fost de a vedea și a dezvălui adevărul. A fost un om curajos. A fost un luptător. În lupta sa, dusă la o vîrstă foarte tânără, l-a ajutat anume libertatea de a gândi și de a-și exprima gândurile”.

Este tată a patru copii și bunel a trei nepoți. Este mândru că, pe parcursul anilor, indiferent de problemele cu care s-a confruntat în viață, a păstrat relații frumoase cu cei patru feciori și fiice ale sale, trei dintre care sunt astăzi în cadrul trupei Teatrului „Mihai Eminescu”. „Pe aceleși urme pășesc și doi nepoți, unul dintre care, la vârsta de 7 ani, interpretează deja câteva roluri episodice în spectacole. Pentru mine e o mare fericire că-i am”, spune cu mândrie actorul.

Eminescu a rămas tânăr, este aevea de 39 de ani. Actorul care a făcut rolul marelui poet trăiește în timp. Cum e viața sa astăzi?

„Viața mea? E o viață obișnuită de pensionar. Mulțumesc că sunt sănătos, că am alături un suflet, Marina, care ține la mine și eu la ea. De 31 de ani suntem împreună, exact din ziua în care a venit la teatru cu o prietenă, pe care o cunoșteam și eu. Jucam în acea zi în spectacolul „Testamentul”, de Gheorghe Urschi. După spectacol, le-am invitat în cabina mea de la teatru și de atunci nu ne-am mai despărțit nici pentru o clipă. Da, viața mea rămâne legată de teatru, de „teatrul nostru”, la spectacolele căruia mergem, ori de câte ori avem posibilitate sau dorință”.

Pe 15 ianuarie, filmul „Luceafărul”, scenariul și regia artistică aparținând marelui regizor Emil Loteanu, coloana muzicală fiind semnată de compozitorul Eugen Doga, a fost proiectat la Moldova 2 într-o calitate nouă, după ce pelicula a fost digitalizată la studioul „Moldova-Film”, fiind îmbunătățită calitatea imaginii și a sunetului. Filmul prezintă viața marelui Eminescu, un amalgam de frământări și viziuni artistice, redat de regretatul actor Vlad Ciobanu, care l-a jucat pe Eminescu în tinerețe, și de Vasile Zubcu-Codreanu, care l-a jucat pe poet în ultimii ani de viață ai acestuia.

Dialog despre prezent și viitor

  • Cum credeți, cine are cel mai mult nevoie de ajutor azi în R. Moldova?
  • Toți, mai ales bătrânii, au nevoie de ajutor, pentru că trăim într-un timp în care nu prea putem lupta cu drăcovenia asta, cu indiferența. Mie mi-a mers, că am copii și nepoți buni și că am întâlnit-o pe Marina, cu care ne înțelegem dintr-un cuvânt.
  • Visați la vreun rol acum?
  • Nu e vis, e o așteptare. Orice invitație primesc, nu o refuz, chiar și pentru roluri episodice. Știu că rolurile, oricare ar fi, sunt importante, important e să fim sănătoși, în formă. Să ne bucurăm de orice clipă și să nu fim răi. Mai știu că optimismul învinge întotdeauna.
  • Până la urmă, care e cel mai important rol pe care l-ați jucat până acum, cel mai drag?
  • Rolul de a trăi pe lumea asta și de a retrăi nu doar pentru sine, dar și pentru cei din anturajul în care trăiesc. Nu e simplu, dar e atât de important să nu fim indiferenți.
  • Cum credeți, cine are cel mai mult nevoie de ajutor azi în R. Moldova?
  • Toți avem nevoie de ajutor, pentru că trăim într-un timp în care nu prea putem lupta cu drăcovenia asta, cu indiferența. E hidoasă, merge pe drum alături de noi, intră în casele oamenilor, în suflete și e tare greu să o dai afară.