Uniunea Europeană oferă un grant de trei milioane de euro pentru noul proiect de reabilitare al Spitalului Regional Bălți

Un acord de grant în valoare de 3 milioane de euro, destinat susținerii pregătirii proiectului Spitalului Regional Bălți a fost semnat de Ministerul Sănătății (MS) și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB). Potrivit unui comunicat de marți, 13 mai, acest parteneriat reflectă angajamentul continuu față de consolidarea sistemului de sănătate și a capacității instituționale, în conformitate cu parcursul său european.
Conform Ministerului Sănătății, grantul finanțat de Uniunea Europeană prin Platforma de Investiții în Vecinătate și gestionat de CEB, va acoperi activitățile din faza incipientă, inclusiv elaborarea conceptului și a documentației tehnice, esențiale pentru construcția unui spital modern la Bălți.
„După finalizare, preconizată pentru anul 2028, Spitalul Regional Bălți va deveni un centru medical de referință pentru nordul Republicii Moldova, contribuind la îmbunătățirea accesului la servicii de sănătate moderne și reziliente pentru circa un milion de persoane”, se arată în comunicat.
Ministerul a menționat că inițiativa este în concordanță cu Strategia Națională de Sănătate „Sănătatea 2030”, Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova Europeană 2030”, Planul Național de Dezvoltare pentru 2025–2027 și Planul Național de Acțiuni 2025–2029 privind aderarea la Uniunea Europeană și se aliniază cu noul Plan de creștere al UE pentru R. Moldova (2025–2027) – „cel mai amplu pachet financiar oferit țării de UE de la declararea independenței”.
„Acordul de grant oferă Ministerului Sănătății cadrul necesar pentru lansarea etapelor pregătitoare ale proiectului și deschide perspectiva unor investiții viitoare sprijinite de Uniunea Europeană în infrastructura medicală și în echipamente de specialitate”, a precizat MS.