Un bărbat din raionul Criuleni, în vârstă de 75 de ani, dat în căutare de poliție

Poliția solicită suportul cetățenilor pentru stabilirea locului aflării unui bărbat de 75 de ani, locuitor al satului Ohrincea din raionul Criuleni.
Potrivit poliției, bărbatul a plecat de la domiciliu la data de 20 iulie curent și nu se cunoaște locul în care se află în prezent.
Semnalmente: înălțimea- 1,65 m și corpolență slabă.
Cei care dețin informații despre locul aflării persoanei sunt rugați să anunțe Poliția la numărul 069944471 sau să apeleze 112.