Trei persoane, decedate la Cahul și Chișinău în condiții care urmează să fie investigate de oamenii legii
Oamenii legii au anunțat în seara zilei de luni, 31 august, despre decesul a trei persoane în circumstanțe care urmează să fie cercetate. Mai exact, la Cahul au fost găsite decedate două femei, mamă și fiică, iar în capitală – un bărbat.
Luni seara, Poliția din Cahul a fost sesizată de localnici, care au comunicat că dintr-un apartament se simte un miros înțepător.
Conform unui comunicat de presă emis de Inspectoratul General al Poliției (IGP), apartamentul era încuiat din interior, iar în locuință au fost depistate două persoane fără semne de viață – o femeie de 64 de ani și fiica acesteia, de 36 de ani, care avea grad de dizabilitate.
„Potrivit constatărilor preliminare vizuale, fiica prezenta semne de asfixiere, iar mama acesteia – de strangulare. În locuință a fost depistat și un bilet de adio, care ar fi fost lăsat de femeie”, notează IGP.
Tot luni seara, într-o suburbie a Chișinăului a fost depistat un bărbat de 51 de ani decedat, cu plagă prin împușcare. Bărbatul a fost depistat de fiica sa, de 17 ani, care a solicitat intervenția poliției și a serviciilor de urgență.
La fața locului, oamenii legii au stabilit că bărbatul nu figura în Registrul deținătorilor de arme, iar arma depistată aparține unei rude apropiate.
„Versiunea de bază a oamenilor legii este un act de suicid, iar polițiștii întreprind toate acțiunile necesare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, potrivit IGP.