Testarea națională în învățământul primar: un director riscă să fie sancționat după ce a deschis neautorizat plicul cu testele la o disciplină

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) informează că proba la matematică din cadrul testării naționale în învățământul primar, care s-a desfășurat marți, 13 mai 2025, a avut loc în condiții conforme, în toate cele 1 098 de instituții de învățământ. Cei peste 33 000 de elevi participanți au susținut evaluarea în condițiile prevăzute de metodologie.
Un incident însă a fost înregistrat într-o instituție din raionul Rezina, unde s-a constatat deschiderea neautorizată a plicului cu testele pentru disciplina Limba și literatura română, probă planificată pentru data de 15 mai 2025. Abaterea gravă a fost admisă de directorul instituției, acțiunile acestuia conducând la compromiterea confidențialității subiectelor, se spune într-un comunicat al instituției.
„Ministerul Educației și Cercetării va solicita aplicarea sancțiunilor pentru toate persoanele implicate în cazul menționat conform prevederilor Metodologiei de organizare și desfășurare a testării naționale în învățământul primar.
Menționăm că, în cazul în care plicul cu testele de examen a fost deschis la altă dată/oră sau în alt mod decât cel indicat de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, persoana responsabilă de securitatea materialelor de examen se sancționează în temeiul prevederilor art. 86, 206 din Codul muncii al Republicii Moldova nr.154/2003, prin destituirea din funcţie şi recuperarea prejudiciului cauzat în conformitate cu prevederile legislației în vigoare”, susțin autoritățile din educație.
MEC spune că a informat Comisia Națională de Examene despre incidentul de la Rezina. Decizia membrilor CNE a fost de a înlocui testul care urma să fie administrat pe data de 15 mai cu o altă versiune de test, în vederea asigurării securității informației.