SUA și Iranul au purtat discuții indirecte pentru prelungirea armistițiului, iar Israelul și Libanul sunt aproape de încheierea unui acord de încetare a focului
SUA și Iranul au purtat discuții indirecte pentru prelungirea armistițiului, iar o nouă rundă de negocieri directe va avea loc în zilele următoare, în Pakistan. Iranul a prezentat o propunere privind navigația liberă prin partea omană a Strâmtorii Ormuz, iar Israelul și Libanul sunt aproape de încheierea unui acord de încetare a focului, scrie The Guardian.
Karoline Leavitt, secretara de presă a Casei Albe, a negat că SUA ar fi solicitat „oficial” prelungirea armistițiului, dar a adăugat că Washingtonul rămâne „foarte implicat în aceste negocieri”. Casa Albă a confirmat că o a doua rundă de negocieri va avea loc „foarte probabil” la Islamabad (Pakistan), adăugând că este „încrezătoare în ceea ce privește perspectivele unui acord”.
Declarațiile de la Casa Albă au venit în contextul în care oficialii pakistanezi au lansat o nouă rundă de operațiuni diplomatice, în efortul de a negocia sfârșitul conflictului. Șeful armatei pakistaneze a călătorit la Teheran pentru a continua eforturile de mediere, a scris The Guardian.
Reuters a relatat că Iranul ia în considerare să permită navelor să navigheze liber prin partea omană a Strâmtorii Ormuz, fără riscul de atac, ca parte a unor propuneri înaintate în negocierile cu Statele Unite, cu condiția încheierii unui acord pentru prevenirea reluării conflictului. O sursă citată de Reuters a spus că Iranul ar fi dispus să permită navelor să folosească apele omane ale strâmtorii, fără nicio piedică din partea Teheranului. Totuși, sursa nu a precizat dacă Iranul este de acord să dezamorseze eventualele mine pe care le-ar fi amplasat în acea porțiune sau dacă va permite libera navigație tuturor navelor, inclusiv celor cu legături cu Israelul.
De asemenea, oficiali libanezi și israelieni se vor întâlni joi pentru a negocia un acord de încetare a focului. Financial Times a scris că un armistițiu ar putea fi anunțat în curând, iar Donald Trump a anunțat discuțiile dintre liderii celor două țări. „Încerc să obțin o pauză între Israel și Liban. A trecut mult timp de când cei doi lideri au vorbit, cam 34 de ani. Se va întâmpla mâine”, a scris președintele SUA.