Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Un bărbat a decedat, iar…

Un bărbat a decedat, iar o femeie a suferit o intoxicație cu dioxid de carbon în procesul de fermentare a vinului. Detalii și recomandări de la salvatori

Imagine simbol. Sursa: IGSU

Un bărbat a decedat, iar o femeie a suferit o intoxicație cu dioxid de carbon, gaz emanat în procesul de fermentare a vinului, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Incidentul a avut loc în după amiaza zilei de 11 octombrie 2026, pe teritoriul unei cooperative de garaje din orașul Cantemir.

Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul, în vârstă de 48 de ani și femeia, în vârstă de 73 de ani, efectuau lucrări de scurgere a vinului în beciul unui garaj, iar la un moment dat, vecinii au observat lipsa acestora și au alertat echipele specializate. Potrivit datelor statistice ale IGSU, de la începutul anului 2026, acesta este primul caz de intoxicație cu dioxid de carbon înregistrat pe teritoriul țării.

Sursa citată scrie că la fața locului a intervenit o echipă de salvatori și pompieri, care a efectuat lucrări de evacuare din beci a corpului neînsuflețit al bărbatului. Femeia, care se afla în stare semiconștientă, a fost preluată de echipa Serviciului de Asistență Medicală Urgentă și transportată la spitalul raional pentru îngrijiri medicale. La moment persoana se află în stare stabilă, sub supravegherea medicilor, se arată în comunicat.

IGSU a îndemnat cetățenii să manifeste prudență și să respecte următoarele recomandări pentru prevenirea intoxicațiilor cu dioxid de carbon în timpul fermentării vinului. Recomandările IGSU:

  • Asigurați ventilarea corespunzătoare a încăperilor în care are loc procesul de fermentare a vinului înainte de a intra în acestea.
  • Evitați amplasarea recipientelor cu must în spații închise și neaerisite.
  • Informați o altă persoană înainte de a intra într-un beci sau într-o încăpere în care are loc fermentarea vinului.
  • Verificați concentrația de oxigen din încăperea în care intrați prin aprinderea unei lumânări. Dacă flacăra se stinge, înseamnă că nivelul de oxigen este insuficient.
  • Nu intrați fără echipament de protecție în încăperile în care există deja o victimă. 

De asemenea, salvatorii au atras atenția asupra simptomelor intoxicației cu dioxid de carbon, care pot fi dureri de cap, amețeli, somnolență, greață, vărsături și accelerarea pulsului. În cazurile grave, expunerea poate provoca convulsii, pierderea cunoștinței, comă și chiar deces. 

„La apariția unor asemenea simptome persoanele sunt îndemnate să părăsească imediat încăperea și să apeleze Serviciul 112″, scrie IGSU.