Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Raport alternativ: 5 ani de…

Raport alternativ: 5 ani de implementare a Acordului de Asociere UE-Moldova

După cinci ani de implementare a Acordului de Asociere, cooperarea sectorială dintre Uniunea Europeană și R. Moldova este mai consolidată, în special, în domeniul cercetării, al inovării și cel al educației. Beneficiile, de asemenea, au fost multiplicate de regimul fără vize cu UE, lansat la 28 aprilie 2014. Cooperarea în domeniul politicii externe și securității a fost aprofundată. Totuși, funcționarea instituțiilor democratice, fortificarea statului de drept și al independenței justiției nu au cunoscut transformări clare, ceea ce a afectat sever calitatea dialogul UE-Moldova, implicit valorificarea deplină a suportului din partea Uniunii Europene.

Acestea sunt principalele constatări ale „Raportului Alternativ: 5 ani de implementare a Acordului de Asociere UE-Moldova (2014-2019) – Progrese, Constrângeri și Priorități”, prezentat astăzi, 30 octombrie, de către experții Centrului Analitic Independent „Expert-Grup” și Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), cu suportul Fundației Konrad Adenauer.

Potrivit autorilor Raportului, în pofida acestor constrângeri, datorită Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC), R. Moldova s-a apropiat semnificativ din punct de vedere economic de Uniunea Europeană. UE a devenit principalul partener economic al țării. Astăzi, aproximativ 70% din exporturile moldovenești sunt orientate spre piața Uniunii Europene, iar importurile reprezintă aproape 50%. Impactul net al exporturilor în UE este estimat la peste 367 de milioane euro, contribuind la crearea a peste 15.000 de locuri de muncă și ajutând la creșterea cu 5% a veniturilor la Buget și cu 320 de milioane de euro a investițiilor în sectorul privat.

„Cu toții ne dorim să fim mai strategici pentru următorii cinci ani, mai ales când la nivelul UE se discută programarea unui nou instrument financiar pentru dezvoltare și cooperare internațională pentru perioada 2021-2027. Mai mult ca atât, noi vom începe să actualizăm documentul de programare comună pentru R. Moldova la nivelul UE și să lucrăm la anul la noua agendă comună. Aceasta înseamnă un cadru previzibil de planificare strategică pentru Republica Moldova, precum și o anumită stabilitate guvernamentală, juridică și administrativă. Mă refer la Strategia de Dezvoltare Moldova 2030, la cadrul multianual de planificare bugetară 2019-2021, dar și la constrângerile politice actuale care nu permit formularea unui program guvernamental detaliat pentru ciclul european de patru ani. Încurajăm deci coaliția parlamentară și Guvernul să pună în primul plan asigurarea acestei stabilități, care să ne permită să fixăm sinergic și strategic noi priorități în relația UE cu Moldova. Desigur, accentul principal al guvernării trebuie să rămână să răspundă nevoilor și așteptărilor cetățenilor Republicii Moldova”, susține ambasadorul Peter Mihalko, Șeful Delegației UE în R. Moldova.

Potențialul oferit de Acordul de Asociere și de Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător încă urmează să fie valorificat. Cheia progresului în acest sens rămâne existența unei voințe politice clare și consecvente în realizarea tuturor prevederilor Acordului de Asociere. Iar aceasta înseamnă că rezultatele transformărilor trebuie să contribuie la dezvoltarea durabilă a țării, să aducă mai multe beneficii vizibile cetățenilor și să ajute la integrarea continuă a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.

„Implementarea Acordului de Asociere implică într-o măsură foarte mare eforturile și acțiunile durabile și continue din partea autorităților. Constatările raportului de astăzi sunt foarte detaliate și confirmă caracterul divers și neuniform al Acordului, punctează domeniile în care s-a reușit mai multe și cele în care mai sunt multe de realizat. Această ne face încrezuți că implementarea Acordului va presupune mai mult efort și angajament constant și de durată din partea autorităților, dar și un dialog cu partenerii noștri externi”, a menționat Daniela Cujbă, Șefa Direcției Integrare Europeană, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.