Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Peste 5 mii de cetățeni…

Peste 5 mii de cetățeni au intrat în R. Moldova în ultimele 24 de ore. Situația la vamă în contextul pandemiei de Covid-19

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 10 461 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 5 037 traversări persoane, dintre care 3 170 treceri la frontiera moldo-română,  1 079 treceri la frontiera cu Ucraina și 788 treceri aeriene.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în Republica Moldova) au fost:

  • PTF Leușeni – 1 454 traversări persoane;
  • PTF Giurgiulești-Galați –  887 traversări persoane;
  • PTF Sculeni – 712 traversări persoane;
  • PTF Aeroportul Internaţional Chişinău – 788 traversări persoane;
  • PTF Otaci – 264 traversări persoane.

Vezi Harta punctelor de trecere a frontierei sistate și active:http://www.border.gov.md/index.php/ro/harta-punctelor-de-trecere

Totodată, pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

  • – o trecere ilegală a frontierei moldo-ucrainene;
  • – 11 persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
  • – două cazuri de transport ilegal de bunuri;- cinci persoane au fost identificate la trecerea frontierei cu consemn național;
  • – 87 de persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art.76′ al CC al RM).

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 10 461 persoane și completate 4 560 fișe epidemiologice individuale. Ca urmare, în punctul de trecere a frontierei Ocnița a fost identificată o persoană cu statut febril. Conform procedurilor în astfel de situații, persoana a fost izolată de fluxul de călători și solicitată intervenția Serviciului de Urgență 112 pentru excluderea riscului de infectare cu Covid-19.

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 142 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.